Festivalul Ivan Patzaichin, desfăşurat în acest sfârşit de săptămână la Tulcea, dovedeşte faptul că prin cultură spiritul comunitar se poate menţine viu şi poate depăşi chiar şi bariera războiului, a declarat sâmbătă, la conferinţa ‘Delta oamenilor – de la comunităţi la o comunitate’, preşedintele Institutului Cultural Român, Liviu Jicman.
În discursul susţinut în deschiderea conferinţei, Jicman a apreciat demersul de construcţie pe termen lung iniţiat de asociaţie.
‘Chiar faptul că astăzi şi aseară oamenii se bucurau de manifestări culturale într-un context în care, iată, vorbim din păcate, vorbim despre această zonă şi judeţul Tulcea în contextul războiului din Ucraina, dar că această manifestare reuşeşte să depăşească această barieră şi să menţină interesul publicului aici, cred că e o dovadă că prin cultură putem măcar menţine spiritul comunitar treaz şi să înţelegem că prin colaborare putem merge înainte’, a afirmat preşedintele ICR.
Prezent la conferinţă, şeful Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului, Laszlo Borbely, a anunţat că urmează să formalizeze şi legislativ în Codul administrativ experţii de dezvoltare durabilă.
De asemenea, au fost prezentate concluzii ale unui sondaj sociologic privind dezvoltarea Deltei, conferinţa având drept obiectiv urmărirea procesului prin care oamenii din comunitate pot contribui direct la identificarea celor mai bune linii strategice de dezvoltare durabilă în localităţi din zone cu condiţii speciale care oferă atât beneficii cât şi provocări.
‘Tatăl meu a considerat că festivalul nu trebuie să fie numai un prilej de promovare, ci tocmai pentru că ne adunăm atât de mulţi aici pentru o zi, două, trei, putem stabili şi să vedem cum mergem mai departe. Tata era de părere că în trecut Delta îmbrăţişa principiile dezvoltării sustenabile’, a declarat fiica lui Ivan Patzaichin, Ivona Patzaichin.
Conferinţa a fost urmată de deschiderea concursurilor de vâslit pe lacul Ciuperca, în competiţii fiind înscrise 13 echipaje din Giurgiu, Alba Iulia şi Tulcea.
Sâmbătă seara, după o proiecţie de scurtmetraje – Retrospectiva Anonimul#20, pe scena festivalului, de la ora 19,15, la ‘Seara lui Ivan’, va fi rememorată prima performanţă notabilă înregistrată de Ivan Patzaichin la nici 18 ani: titlul suprem la C2 – 1000 m la JO Mexico din 1968, împreună cu Serghei Covaliov. Anul acesta se împlinesc 55 de ani de la acel prim triumf dintr-o serie ce urma să dureze până în 1984, la Jocurile Olimpice de la Los Angeles.
Seara se va încheia cu recitalurile susţinute de Zagăn, Vama şi Antract.
Duminică, de la ansamblul memorial inaugurat în deschiderea Festivalului Ivan Patzaichin, aproape 100 de persoane vor pleca în câteva zeci de bărci spre Mila 23, pe primul traseu lent din Deltă, traseul ‘Delta lui Ivan’.
Ivan Patzaichin Fest 2023 are loc în perioada 8 – 12 septembrie şi face parte din Apele Unite ale României – proiect de democratizare a accesului la apă, de educare pentru tineri şi adulţi cu privire la importanţa apei pentru comunităţi, de încurajare a locuitorilor să participe la protejarea apelor şi de stabilire a unei reţele de entităţi interesate de păstrarea şi valorificare patrimoniului hidrografic. Proiectul Apele Unite ale României – democratizarea accesului la apă beneficiază de sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanţat de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin Granturile SEE 2014 – 2021.
Organizat pentru prima dată în 2011 sub numele de RowmaniaFEST – Festivalul Internaţional al Bărcilor cu Vâsle, evenimentul a luat numele de Ivan Patzaichin la ediţia din 2022 şi este organizat de Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23 împreună cu Primăria Municipiului Tulcea şi Consiliul Judeţean Tulcea.