Prefectul judeţului Iaşi, Marian Grigoraş, a anunţat, vineri, că doreşte să fie accelerate procedurile de avizare şi autorizare a spitalului mobil de la Leţcani pentru cazuri de COVID-19, astfel încât acesta să devină funcţional. Potrivit prefectului Marian Grigoraş, spitalul mobil de la Leţcani, care pe timpul pandemiei de COVID-19 va funcţiona ca secţie exterioară a Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, are nevoie de obţinerea cât mai rapidă a aprobărilor necesare în ceea ce priveşte gospodărirea apelor, mediului, siguranţei la incendii şi avizare a structurii medicale. ‘Am spus în repetate rânduri că suntem interesaţi să avem la dispoziţie o astfel de unitate care să ne ajute în lupta pentru limitarea răspândirii COVID-19. Am solicitat şi instituţiilor cu care colaborăm şi au atribuţii în acordarea avizelor şi autorizaţiilor să găsească metode şi soluţii de a gestiona cu prioritate solicitările pentru avize care privesc acest spital modular. Am constatat că nu există documentaţii tehnice făcute, în baza cărora proprietarul şi finanţatorul acestui proiect să fi solicitat aceste avize. În ciuda deschiderii pe care am arătat-o constant, Maricel Popa (preşedintele încă în funcţie al Consiliului Judeţean Iaşi-n.r) a continuat să se victimizeze, refuzând dialogul instituţional. Instituţiile nu pot emite aceste documente decât dacă sunt îndeplinite anumite cerinţe legale. Nu putem accepta, de pildă, ca apa evacuată de la spital să fie deversată într-un canal de desecare, aşa cum se propunea iniţial’, spune prefectul judeţului Iaşi, Marian Grigoraş. Reprezentantul Guvernului în teritoriu susţine că în ciuda criticilor aduse instituţiilor statului de preşedintele Consiliului Judeţean şi liderul PSD Iaşi, Maricel Popa, acesta a depus cererile necesare autorizării sau avizare a spitalului mobil abia în cursul zilei de vineri. ‘Proprietarul spitalului mobil a depus astăzi la Agenţia pentru Protecţia Mediului completări la memoriul tehnic. Totodată, şi-a asumat că va transmite tot astăzi o serie de documente necesare emiterii avizului de gospodărire a apelor. Tot astăzi, ISU a transmis către Euronest rezultatul analizei privind cadrul de reglementare. Următoarea întâlnire a factorilor de decizie va fi luni, urmând a fi prezentat prefectului stadiul procedurilor. În acest moment suntem în postura de a găsi soluţii viabile şi de a pune pe picioare această structură pentru că numărul de cazuri pozitive COVID-19 la nivelul judeţului Iaşi este în creştere. Principala noastră preocupare acum este să vedem această unitate funcţională în cât mai scurt timp, pentru a lua presiunea de pe spitale’, a declarat prefectul. Spitalul mobil are o capacitate de 256 de paturi, din care 103 la terapie intensivă. Unitatea medicală este construită din peste 100 de containere de diferite dimensiuni care sunt amplasate în apropiere de Iaşi, pe DE 585, unde se află Parcul Industrial TransAgropolis din comuna Leţcani. Locaţia a fost aleasă pentru a facilita accesul transportului medical din celelalte judeţe ale Moldovei. Spitalul mobil de la Leţcani are triaj, Unitate de Primire a Urgenţelor şi terapie intensivă, policlinică şi zonă administrativă, depozit şi zonă de suport tehnic, radiologie, unitate de sterilizare, laboratoare de analize medicale şi bancă de sânge, depozit pentru medicamente, farmacie, saloane pentru pacienţii cu forme uşoare sau medii, saloane pentru terapie intensivă, sală de operaţie, zonă postoperatorie, spaţii pentru personalul medical, spălătorie, bucătărie, sală de mese, morgă, toalete, rezervor de apă, generator de curent, sală pentru gestionarea infrastructurii IT, staţii pentru oxigen, zonă de cazare pentru personalul medical. Spitalul mobil trebuia pus în funcţiune la 27 de zile de la achiziţionarea sa, respectiv de la sfârşitul lunii mai. Pe 18 mai, preşedintele CJ Iaşi a anunţat că spitalul mobil va ajunge cu întârziere, deşi toate containerele care formează unitatea medicală sunt gata pentru livrare. Motivul invocat a fost cel al restricţiilor impuse de guvernul din Turcia din cauza pandemiei. Invocând forţa majoră, societatea contractantă solicitat o extindere a termenelor de livrare, montare şi instalare a spitalului mobil modular. Pe 7 septembrie, spitalul mobil de la Leţcani a fost predat de preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi spre folosinţă Spitalului de Boli Infecţioase ‘Sf Parascheva’ din Iaşi. Pe 22 septembrie, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi declara că deşi a primit avizul DSP, spitalul modular de la Leţcani nu poate fi utilizat ca secţie exterioară a Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi din cauza piedicilor puse de liberali, fără a menţiona că este necesară obţinerea altor avize pentru a primi pacienţi, două dintre acestea fiind de la ISU şi Mediu. AGERPRES / (AS – autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă)