O persoană a rămas încarcerată într-un autoturism în urma coliziunii cu o autoutilitară, marţi, la Crăcăoani, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ.
La faţa locului au intervenit pompierii cu modulul de descarcerare şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.
‘Ajunşi la locul indicat, pompierii au identificat o victimă încarcerată ce se afla în interiorul autoturismului. Cu ajutorul echipamentelor pentru descarcerare, pompierii au scos victima din autoturism, care a fost preluată de echipajul SAJ şi transportată la Centrul de Primiri Urgenţe Târgu-Neamţ’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.
Pompierii au acţionat şi pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi pentru îndepărtarea autoturismului de pe carosabil.
Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă. AGERPRES / (AS – autor: Gabriel Apetrii, editor: Marius Frăţilă)