Înălţarea Sfintei Cruci este o sărbătoare cernită, care ne aduce aminte de jertfa Mântuitorului şi ne îndeamnă la rugăciune, a afirmat, joi, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul.
‘Ne aflăm, iată, iubiţi credincioşi, într-un moment de mare sărbătoare. Este o sărbătoare cernită, chiar şi atunci când cade duminica, ea este zi de post aspru. Ne aducem aminte de jertfa Mântuitorului, de sângele Lui vărsat pentru noi. Ne aducem aminte de acest altar de jertfă, de crucea care este mântuirea lumii, de crucea care este bucuria credincioşilor, de cuvintele frumoase pe care Părinţii Bisericii, imnografii, cei care au simţit în duhul acesta al Bisericii le-au aşezat întru cinstirea ei’, a spus PS Timotei, în predica la slujba din Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, oficiată la Catedrala Patriarhală.
Episcopul a explicat că ‘despre Sfânta Cruce ni se spune că este Raiul Bisericii sau uşa Raiului’, deoarece ‘prin ea s-a făcut împăcarea noastră cu Dumnezeu’.
‘Este pom al nestricăciunii, sau noul pom al vieţii, este armă nebiruită pentru cei care o cer aproape, pentru cei care îi simt ajutorul, Este slava mucenicilor, este podoaba sfinţilor şi aşternutul picioarelor lui Hristos, este comoară – aşa a fost numită Crucea, lumină şi far, liman neînviforat şi lauda credincioşilor, este bucuria noastră a tuturor. De aceea, Biserica o cinsteşte cum se cuvine. (…) Sărbătoarea de astăzi ne îndeamnă pe toţi la rugăciune şi aducere aminte pentru jertfa mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu’, a mai arătat Timotei Prahoveanul.
Credincioşii ortodocşi, greco-catolici şi romano-catolici sărbătoresc miercuri Înălţarea Sfintei Cruci.
Spre deosebire de alte praznice împărăteşti, Înălţarea Sfintei Cruci se serbează cu post, pentru că aduce aminte de patimile şi de moartea Mântuitorului Hristos.
Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci are în vedere două evenimente din istoria Bisericii. Primul este aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos şi înălţarea ei solemnă în văzul poporului de patriarhul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335. Cel de-al doilea moment este aducerea Crucii de la perşi în anul 629, în timpul împăratului bizantin Heraclius.
Sfântul Mare Împărat Constantin cel Mare (306-337) trăia cu dorinţa de a afla Crucea pe care fusese răstignit Mântuitorul şi pentru aceasta a trimis-o la Ierusalim pe mama sa, împărăteasa Elena.
În decursul timpului însă, peste locul unde se afla îngropată Crucea, fusese construit un templu păgân. După dărâmarea acestuia şi săparea în adâncime au fost găsite trei cruci, iar alături de ele o inscripţie pe care scria ‘Iisus nazarineanul, regele iudeilor’. Neştiind care este crucea pe care fusese răstignit Hristos, au fost puse pe rând deasupra unui mort care, la atingerea uneia dintre cele trei cruci, a înviat şi s-a ridicat viu.
Împărăteasa Elena, primind cu bucurie crucea pe care s-a răstignit Mântuitorul, i s-a închinat şi a sărutat-o, la fel a făcut şi toată suita împărătească. Dar mulţimile nu puteau să vadă şi să sărute Sfânta Cruce şi doreau ca cel puţin de departe s-o poată vedea. Atunci, Macarie, patriarhul Ierusalimului, stând la un loc mai înalt, a făcut înălţarea, arătând cinstita cruce mulţimii, iar ei au strigat: ‘Doamne miluieşte’. Şi de atunci a început praznicul ‘înălţării cinstitei Cruci a Domnului’.
Deasupra Sfântului Mormânt şi în apropierea locului unde a fost găsită Sfânta Cruce, Sfinţii Împăraţi Constantin cel Mare şi mama sa, Elena, au zidit Biserica Învierii Domnului, sfinţită la 13 septembrie 335. A doua zi, la 14 septembrie, patriarhul Macarie al Ierusalimului a arătat din nou, de pe amvonul bisericii, sfântul lemn al Crucii Răstignirii, pentru ca toţi cei de faţă să-l vadă. De atunci, această zi a rămas definitiv ca sărbătoare a ‘Înălţării’ sau ‘Arătării’ Sfintei Cruci.
Cea de-a doua întâmplare care a făcut ca această sărbătoare să se generalizeze a fost aducerea Sfintei Cruci de la perşi. În anul 611, aceştia au intrat în Ierusalim, au distrus Biserica Învierii şi au luat crucea pe care fusese răstignit Hristos. Câţiva ani mai târziu, în 629, împăratul Heraclius a înfrânt armatele perşilor şi i-a alungat din Ierusalim.
Sfânta Cruce a fost recuperată şi adusă de însuşi împăratul, care, la 14 septembrie 630, a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, după ce patriarhul Zaharia a înălţat-o în văzul credincioşilor.
În 634, Sfânta Cruce a fost dusă în procesiune solemnă de la Ierusalim la Constantinopol. De atunci, sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, limitată până în acel an numai la Ierusalim, s-a extins treptat, în toată Biserica de Răsărit.
În Biserica apuseană, sărbătoarea a fost introdusă de papa Serghie I (687-701), care era antiohian de origine. (surse: vol. ‘Vieţile Sfinţilor’; vol. ‘Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an’, arhim. Cleopa Ilie, 1996).
