Incendiul de proporţii produs miercuri la un depozit de cartofi şi îngrăşământ chimic din Miercurea-Ciuc a fost cauzat de nerespectarea normelor în timpul unor lucrări de tăiere, lipire, a informat, joi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita.
Potrivit sursei citate, incendiul a afectat acoperişul depozitului pe o suprafaţă de aproximativ 5.000 de metri pătraţi, iar pentru stingerea acestuia a fost nevoie de peste 75 de pompieri militari şi civili din cadrul subunităţilor de intervenţie din Miercurea Ciuc şi Odorheiu Secuiesc şi de la serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă ale localităţilor Ciceu, Siculeni, Sâncrăieni, Sântimbru şi Păuleni-Ciuc.
La faţa locului au acţionat nouă autospeciale de stingere, două autoscări şi o ambulanţă SMURD.
Incendiul a fost stins după mai bine de cinci ore, valoarea pagubelor produse de foc ridicându-se la 250.000 de lei.
De asemenea, pompierii au reuşit să salveze bunuri estimate la două milioane de lei, a mai informat sursa citată.