Poliţiştii Brigăzii Rutiere au depistat, pe o şosea din Sectorul 1, un şofer care a ieşit pozitiv în urma testării cu aparatul DrugTest la o substanţă psihoactivă.
‘Bărbatul în vârstă de 38 de ani a fost condus la sediul INML în vederea prelevării de mostre biologice. Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii au efectuat controlul autovehiculului, iar cu această ocazie au depistat un recipient în care se afla cantitatea de aproximativ 50 de grame de materie vegetală cu miros înţepător’, informează Biroul de presă al Brigăzii Rutiere.
În cauză cercetările sunt continuate de Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti.