AcasăStiri generaleVâlcea: Doi tineri din Cernişoara, reţinuţi după ce au împrumutat un autoturism...

Vâlcea: Doi tineri din Cernişoara, reţinuţi după ce au împrumutat un autoturism şi au refuzat să-l returneze

Doi tineri din Cernişoara, unul în vârstă de 17 ani şi celălalt în vârstă de 19 ani, au fost reţinuţi de poliţişti după ce în urmă cu aproximativ trei săptămâni ar fi împrumutat un autoturism de la o persoană căreia i-au cerut apoi bani ca să i-l înapoieze, au informat, vineri, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Loredana Sandu, a precizat că cei doi tineri au fost reţinuţi după ce oamenii legii au descins la locuinţele acestora şi au ridicat bani şi mai multe bunuri, printre care ar fi şi droguri.

‘Din cercetări s-a stabilit că, la data de 26 august a.c., cei în cauză ar fi primit de la o persoană un autoturism, pentru a se deplasa din oraşul Horezu în localitatea Cernişoara, urmând ca ulterior să îl returneze, însă aceştia ar fi refuzat, solicitând chiar o sumă de bani în schimbul autoturismului. În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti, cei doi tineri au fost identificaţi, iar la data de 14 septembrie a.c, au fost desfăşurate două percheziţii domiciliare, în localitatea Cernişoara, de unde au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri şi bani’, a transmis reprezentanta IPJ Vâlcea.

De asemenea, au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, trei plicuri ce conţin substanţă pulverulentă de culoare albă, două pacheţele cu conţinut vegetativ, patru bile cu substanţă albă şi un fragment de ţigaretă, precum şi un cântar electric.

Pe numele celor doi a fost deschis dosar penal şi se fac, deocamdată, cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz de încredere, dar şi pentru conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, în urma verificărilor efectuate stabilindu-se că niciunul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Ei urmează să fie prezentaţi instanţei pentru dispunerea de măsuri legale, precizează sursa citată. AGERPRES / (AS – autor: Ramona Dincă, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks