Institutul de Filosofie şi Psihologie ‘Constantin Rădulescu-Motru’ Bucureşti şi Institutul de Cercetări Socio-Umane ‘Gheorghe Şincai’ Târgu Mureş organizează la Târgu Mureş, în perioada 20-21 septembrie, a VIII-a ediţie a simpozionului dedicat autorului sistemului filosofic original ‘personalismul energetic’, academicianul Constantin Rădulescu-Motru (1868-1957).
Constantin Rădulescu-Motru a fost filosof, psiholog, profesor universitar, academician, vicepreşedinte şi apoi preşedinte al Academiei Române în perioada 1938-1940.
Potrivit unui comunicat de presă al Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române, deschiderea festivă a manifestării va avea loc, joi, de la ora 10,00, în sala de conferinţe a Liceului ‘Ion Vlasiu’ din Târgu Mureş şi se va desfăşura în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Târgu Mureş, Societatea Scriitorilor Mureşeni – Editura Ardealul şi Liceul Tehnologic ‘Ion Vlasiu’ Târgu Mureş.
Vor rosti alocuţiuni acad prof univ dr Mircea Dumitru – vicepreşedinte al Academiei Române, preşedinte de onoare al Simpozionului; acad prof univ dr Gheorghe Vlăduţescu, Academia Română – Secţia de filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie; CS I/ prof univ dr Viorel Vizureanu, directorul Institutului de Filosofie şi Psihologie ‘Constantin Rădulescu-Motru’ al Academiei Române/ decanul Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii Bucureşti; cercetător ştiinţific principal I dr Eugeniu Nistor, Institutul de Filosofie şi Psihologie ‘Constantin Rădulescu-Motru’ al Academiei Române, Bucureşti, preşedintele proiectului cultural; şi profesor Ramona Săndulescu, directoarea instituţiei-gazdă.
De asemenea, la manifestarea ştiinţifică vor lua parte şi prof univ dr Călin Enăchescu – prorector al Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ‘George Emil Palade’ Târgu Mureş; prof univ dr Giordano Altarozzi – decanul Facultăţii de Ştiinţe şi Litere ‘Petru Maior’ din cadrul UMFST ‘George Emil Palade’ Târgu Mure; ec Dorin Nistor – primarul Municipiului Sebeş, judeţul Alba; drd Nadia Diana Arşin – directoarea Centrului Cultural ‘Lucian Blaga’ Sebeş şi alţii.
În cadrul simpozionului va fi organizată sesiunea de comunicări ştiinţifice ‘Psihologie şi metafizică în operă lui Constantin Rădulescu-Motru’, la care vor participa cu comunicări academicieni, profesori universitari, cercetători în domeniul filosofiei şi al psihologiei, teologi, istorici şi scriitori.
‘Nu lipsesc din programul acestei ediţii lecturile publice şi momentul festiv al decernării diplomelor de excelenţă ştiinţifică’, mai precizează comunicatul Academia Română, Filiala Cluj-Napoca. AGERPRES / (AS – autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă)