Aproximativ 6.200 de elevi din judeţul Bistriţa-Năsăud, care provin din familii cu venituri reduse, vor primi în perioada următoare pachete cu rechizite şcolare achiziţionate prin programul naţional susţinut de stat, potrivit datelor comunicate miercuri de inspectorul şcolar general Cristian Nicula.
‘În perioada următoare, vor fi distribuite elevilor din judeţul Bistriţa-Năsăud un număr de 6.182 de pachete conţinând rechizite şcolare. În vederea stimulării prezenţei la şcoală, în anul 2002 a fost lansat Programul Rechizite şcolare, adresat elevilor din învăţământul de stat, primar şi gimnazial, cursuri de zi. La începutul fiecărui an şcolar se distribuie pachete cu rechizite şcolare specifice fiecărei clase’, a transmis Nicula.
Pentru elevii din ciclul primar, valoarea maximă a unui pachet cu rechizite este de 65 de lei, iar pentru cei din învăţământul gimnazial, de 75 de lei. AGERPRES (AS – autor: Tina Dumitrescu, editor: Karina Olteanu)