La împlinirea a 120 de ani de la inaugurarea Parcului ‘Nicolae Romanescu’, Primăria Craiova organizează sâmbătă, 30 septembrie, o paradă a costumelor de epocă pentru a recrea atmosfera din perioada construirii parcului.
‘Cu 120 de ani în urmă, prindea viaţă una dintre cele mai frumoase poveşti ale Craiovei: povestea Parcului ‘Nicolae Romanescu’. Inaugurat pe 29 septembrie 1903, după trei ani de muncă neîntreruptă, pe baza unui proiect medaliat cu aur la Paris, parcul se dezvăluia în toată frumuseţea sa, aşa cum fusese el gândit şi proiectat de Édouard Rédont şi Nicolae Romanescu. La moment aniversar, Primăria Craiova propune o călătorie în timp şi invită craiovenii să participe la cea mai mare paradă a costumelor de epocă’, a anunţat Primăria Craiova.
Parada va avea loc sâmbătă, 30 septembrie 2023, începând cu ora 11.00, pe traseul Piaţa Mihai Viteazul – Calea Unirii – Parcul ‘Nicolae Romanescu’ şi va recrea atmosfera anilor 1900, ‘din dorinţa de a retrăi parfumul acelor timpuri şi de a (re)descoperi istoria unuia dintre cele mai frumoase parcuri din Europa’.
Cu acest prilej, craiovenii sunt invitaţi la o plimbare pe acorduri de muzică de promenadă, însoţiţi de trăsuri cu cai şi maşini de epocă.
Evenimentele dedicate Parcului ‘Nicolae Romanescu’ se vor desfăşura între 29 septembrie şi 1 octombrie 2023 şi vor include expunerea, în premieră, a medaliei de aur câştigată de Édouard Rédont la Paris în anul 1900, dar şi a unor documente şi schiţe inedite. La fel ca în anul 1903, în parc se vor regăsi expoziţii de pictură, concert de muzică militară, invitaţie la vals şi diverse surprize.
Parcul ‘Nicolae Romanescu’ este una dintre cele mai mari zone verzi urbane din România şi al treilea parc natural din Europa de Est. În România, este al doilea parc ca dimensiune, după parcul Herăstrău din Bucureşti. Parcul ‘Nicolae Romanescu’ are aproximativ 100 de hectare şi este construit pe locul unde se afla moşia familiei Bibescu, motiv pentru care este cunoscut şi sub denumirea de Parcul Bibescu.