În cadrul unei conferințe de presă susținute în punctul de trecere a frontierei dintre România și Bulgaria, președintele USR a cerut guvernelor din România și Bulgaria să elimine taxa de pod de la Giurgiu-Ruse.
„Această taxă de pod reprezintă un obstacol în calea liberei circulații de persoane și bunuri între țările noastre. După aderarea la Schengen nu vor mai exista ghișee de control pașapoarte, de ce am mai avea un alt ghișeu care să îngreuneze traficul?”, a declarat Cătălin Drulă.
Conferința de presă a fost susținută alături de europarlamentarul Ilhan Kyuchyuk, co-președintele partidului liberal-democrat european ALDE (din care USR face parte), de Dan Barna, vicepreședinte USR și ALDE Europe, și de europarlamentarul USR Vlad Botoș.
„România și Bulgaria au îndeplinit toate condiționalitățile pentru aderarea la spațiul Schengen și este imperativ ca guvernele de la Sofia și București să facă tot ce ține de ele pentru ca țările noastre să se integreze în spațiul de liberă circulație anul acesta. Este un drept câștigat prin muncă de ambele popoare și trebuie să se bucure de acesta cât mai rapid”, a mai subliniat Cătălin Drulă.
Conferința de presă a fost parte a evenimentului „Schengen: o punte de legătură. Importanța spațiului Schengen pentru România și Bulgaria”, organizat de Vlad Botoș și Ilhan Kyuchyuk cu sprijinul Renew Europe.
Articolul Cătălin Drulă, în conferinţă de presă la Giurgiu: Cer guvernelor României şi Bulgariei să elimine taxa de la Podul Giurgiu-Ruse apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro