Fostul prim-ministru Victor Ponta a vorbit despre cazul lui Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, prins în flagrant de DNA în timp ce lua mită de 1,25 milioane de lei. Ponta este ferm convins că Buzatu va fi condamnat și că acest caz trebuie să servească drept exemplu pentru alții care se gândesc să comită astfel de infracțiuni, potrivit Româniatv.net.
El a adăugat că situația lui Buzatu vine într-un moment în care oamenii cer transparență și investiții, și că astfel de acțiuni corupte afectează bugetul public.
Politicianul susține că filmul flagrantului este atât de clar în cazul lui Dumitru Buzatu, încât este imposibil ca un funcționar public care percepe mită să scape nepedepsit.
„Într-un dosar serios și făcut profesionist, da, trebuie să te asiguri că ai absolut tot: și filmări, și bani însemnați, înregistrări, procuror. Se înregistrează tot. Gândiți-vă la cât de multe achitări s-au dat în țara asta pentru că erau procurori de-ai doamnei Kovesi care erau pe ordin. În cazul de față, cred că domnul Buzatu e singurul vinovat de ceea ce i se întâmplă.
Nu-mi place să dau într-un om când e căzut, în general mă lupt cu oameni care-s la putere și sunt puternici și nu are nimeni curaj să le spună ceva, dar nu cred că în cazul ăsta nu poate să dea vina pe altcineva decât pe el însuși. Că-i trebuiau banii ăia, că nu-i trebuiau, că avea destui, că n-avea destui, nu contează! E secundar, principal este că tu ești funcționar public, gestionezi banii publici, ceri 10% sau 1% sau 20%, deci nu contează, din banii ăia te duci la închisoare. Aici nu cred că e mare dezbatere, nu știu ce o să spună avocatul, dar nu ai ce să faci.
Articolul Victor Ponta, verdict în cazul mitei pentru Dumitru Buzatu: „Trebuie să stea la închisoare mulți ani și să fie dat exemplu, ca altora să le fie frică” apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro