Europarlamentarul Dragoş Pîslaru, copreşedintele REPER, i-a solicitat, luni, preşedintelui Klaus Iohannis ‘să lase deoparte jocurile privind cariera sa viitoare la nivel european’ şi să folosească dreptul de veto al României în Consiliul European, susţinând că refuzul ţării noastre privind acreditarea a doi ofiţeri austrieci la NATO reprezintă, de fapt, ‘o capcană’.
‘Cred că România a intrat într-o capcană, pe ideea că problema Schengen este o relaţie bilaterală cu Austria. Noi am spus-o, la Partidul REPER, şi spunem din nou cu tărie – problema pe care o avem acum este o problemă a Consiliului, nu neapărat în relaţia cu Austria. Austria a încălcat legislaţia europeană. Noi nu trebuie să stăm să ne milogim de Austria să nu mai încalce legislaţia europeană, trebuie să cerem Consiliului să ia act de faptul că Austria a încălcat legislaţia europeană şi, atenţie, aici e cel mai important, să cerem ferm preşedintelui Iohannis ca să-şi lase la o parte jocurile privind cariera sa viitoare la nivel european şi să ceară folosirea dreptului de veto al României pe deciziile Consiliului, în acest moment fiind gata să blocăm deciziile Consiliului, până când Consiliul va lua atitudine şi va pune presiune pe Austria’, a declarat Pîslaru, la Parlament.
Potrivit acestuia, ideea că România are ‘doar o ceartă cu austriecii pe Schengen este greşită’.
‘România face parte dintr-un club european, un club european în care influenţa Rusiei nu trebuie să fie resimţită. În Austria este resimţită influenţa Rusiei şi de acolo ne vine această reacţie a Austriei. Problema este europeană, trebuie rezolvată în Consiliu, cu un preşedinte ferm care să folosească dreptul de veto al României’, a transmis eurodeputatul.