Doar în şapte unităţi administrativ-teritoriale din Harghita, din cele 67 existente, nu s-au înregistrat cazuri de infectare cu noul coronavirus, arată datele furnizate AGERPRES de purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului, Adrian Pănescu. Potrivit sursei citate, este vorba de şase comune din zona Odorhei şi una situată în centrul judeţului, care nu se află pe căile principale de comunicaţie şi care au un număr redus de locuitori. În judeţul Harghita, în ultima săptămână, s-au înregistrat 136 cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, cele mai multe cazuri, respectiv 31, fiind confirmate în data de 1 octombrie. De asemenea, în ultimele şapte zile au fost înregistrate şi şase decese la persoane confirmate cu COVID-19. Datele furnizate de Biroul de Presă al Instituţiei Prefectului mai arată că în ultimele 24 de ore, un număr de zece harghiteni au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu noul coronavirus, numărul total al îmbolnăvirilor, de la începutul pandemiei, ajungând la 1103. Cele mai multe cazuri s-au înregistrat în cele patru municipii, respectiv Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni şi Topliţa. Din cauza creşterii numărului de cazuri, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc a luat decizia reorganizării unor secţii, pentru a se putea asigura locuri suplimentare pentru bolnavii de COVID-19. De asemenea, Instituţia Prefectului a transmis un mesaj locuitorilor judeţului şi i-a rugat să respecte măsurile de protecţie sanitară, pentru a prevenirea transmiterea virusului. ‘Având în vedere evoluţia epidemiologică din ultimele două săptămâni, în contextul începerii noului an şcolar 2020-2021, rugăm cetăţenii judeţului Harghita să respecte măsurile de bază privind protecţia sanitară, acestea fiind instrumentele cele mai eficiente cu care putem preveni transmiterea comunitară a virusului SARS-CoV-2. Numai un comportament responsabil din partea tuturor, în spaţii publice, la locul de muncă, în instituţiile de învăţământ, ne poate proteja împotriva îmbolnăvirii cu COVID-19’, se arată în mesajul Instituţiei Prefectului judeţului Harghita. AGERPRES /(AS, autor: Gina Ştefan, editor: Karina Olteanu)