Şase jucători din naţionala de fotbal a Ucrainei vor rata meciul amical cu reprezentativa Franţei, programat miercuri la Paris, după apariţia unor cazuri de coronavirus în cadrul echipei lor de club, Şahtior Doneţk, a anunţat, luni, Federaţia ucraineană de fotbal, citată de AFP. Portarul Andrei Piatov şi mijlocaşul Taras Stepanenko au fost testaţi pozitiv, determinând plasarea în izolare a întregului efectiv al clubului, între care alţi patru componenţi ai echipei naţionale, Nikola Matvienko, Viktor Kovalenko, Marlos Romero şi Junior Moraes. ”Toţi reprezentanţii clubului Şahtior se vor izola”, a anunţat gruparea într-un comunicat, precizând că personalul şi jucătorii vor fi testaţi din nou peste patru zile. În funcţie de rezultatele noilor teste se va decide dacă cei şase jucători se vor putea alătura echipei Ucrainei pentru meciurile cu Germania (10 octombrie) şi Spania (13 octombrie), din Liga Naţiunilor, a anunţat federaţia de la Kiev. Ucraina a înregistrat până în prezent peste 230.000 de cazuri de infectare cu coronavirus, soldate peste 4.400 de decese. AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea)