AcasăStiri generaleSenatorii vor lucra în teritoriu luni, prima zi a anului universitar 2023-2024

Senatorii vor lucra în teritoriu luni, prima zi a anului universitar 2023-2024

Senatorii vor avea luni, 2 octombrie, program în circumscripţiile electorale, pentru a putea participa la festivităţile de deschidere a anului universitar 2023-2024 la diverse instituţii de învăţământ superior din ţară, a decis, miercuri, plenul Senatului, prin adoptarea programul de lucru pentru săptămâna viitoare.

Programul de marţi, 3 octombrie, va fi similar cu cel al unei zile de luni, cu Birou permanent, lucrări în grupurile parlamentare, în comisii şi plen.

Miercuri şi joi, senatorii vor lucra în comisii, pentru ca vineri şi sâmbătă să se afle, din nou, în teritoriu.

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks