Aproape 140 de pitici de grădină, în valoare de 27.000 de lei, ar fi fost achiziţionaţi de administraţia locală pentru ornamentarea străzilor din Şura Mare, decizie criticată de către consilierii locali USR, care susţin că se aduce astfel ‘un prejudiciu financiar comunităţii Şura Mare’, fiind, totodată, ‘o atitudine total indiferentă faţă de realităţile economice dificile cu care se confruntă oamenii din comună’.
Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES, ‘consilierii USR din comuna Şura Mare sunt profund îngrijoraţi de decizia fără sens a primarului de a cheltui 27.000 de lei din banii publici pentru achiziţionarea a 138 de pitici de grădină, în plină criză economică şi în absenţa unui referat de oportunitate şi a aprobării Consiliului Local’.
Această decizie ‘nu numai că aduce un prejudiciu financiar comunităţii Şura Mare, ci arată şi o atitudine total indiferentă faţă de realităţile economice dificile cu care se confruntă oamenii din comună’, susţin cei de la USR.
‘Într-o perioadă în care familiile noastre se străduiesc să facă faţă creşterii costurilor de trai şi a incertitudinilor economice, primarul pare să considere că aceasta cheltuială de 27.000 de lei pentru ornamentarea – de un gust îndoielnic – a străzilor cu pitici de grădină este o prioritate. Am vrea sa fim în contextul de poveste, dar, în realitate, această acţiune nu are nicio relevanţă sau justificare în situaţia actuală’, a declarat, potrivit comunicatului, Ioan Dragotă, consilier local USR Şura Mare.
Consilierii USR menţionează că orice cheltuire a banului public trebuie să fie bine fundamentată printr-un referat de oportunitate, să respecte procedurile legale şi să fie în beneficiul comunităţii.
‘Ignorarea acestor principii şi decizia de a aloca bani publici pentru achiziţionarea unor obiecte de kitsch nu face decât să submineze încrederea cetăţenilor în administraţia locală’, se mai arată în comunicat.
Consilierii USR îi cer primarului din Şura Mare să revină asupra acestei decizii şi să pună ‘în prim plan nevoile reale’ ale comunităţii.
‘Ionuţ Maier, primarul PNL, probabil încurajat şi ameţit de succesul partidului pe plan naţional, pare să se fi transformat într-un colecţionar pasionat al comunităţii. Poate că ar trebui să organizăm un târg de suveniruri pentru a recupera măcar parţial banii cheltuiţi. În orice caz, sperăm că piticii aceştia vor fi cât se poate de fermecători şi magici pentru a rezolva, ca-n poveşti, problemele de infrastructură sau canalizare sau, de ce nu, vor veghea asupra siguranţei celor care folosesc autobuzele comunei’, a mai declarat Ioan Dragotă.