Un număr de 18 dosare penale au fost înregistrate pe primele opt luni a acestui an referitoare la animale şi protecţia acestora, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Ionela Cosma.
‘În primele 8 luni ale anului 2023, în judeţul Maramureş au fost înregistrate şi efectuate verificări în 210 petiţii şi 19 de lucrări, ce au avut ca obiect încălcări a legislaţiei în domeniul protecţiei animalelor, iar cu ocazia celor 251 de controale efectuate au fost constatate şi aplicate 565 de contravenţii în valoare totală de 146.550 de lei. Pe linie de cercetare penală, la nivelul structurii au fost înregistrate 18 dosare penale. Pe parcursul celor 8 luni ale anului 2023 au fost soluţionate 34 de dosare din care 8 cu soluţie de trimitere în judecată’, a spus Ionela Cosma.
Totodată, în aceiaşi perioadă au fost emise 6 ordine de plasare în adăpost pentru 7 animale.
‘Biroul pentru Protecţia Animalelor este o structură în cadrul Poliţiei Maramureşene, operaţională din februarie 2021. Printre scopurile şi obiectivele poliţiştilor de la Biroul pentru Protecţia Animalelor se regăsesc combaterea şi prevenirea faptelor de natură contravenţională şi penală referitoare la animale şi protecţia acestora, regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi şi gestionarea câinilor fără stăpân, dar şi luarea de măsuri imediate pentru protejarea animalelor aflate în pericol’, a mai adăugat Ionela Cosma.