După 31 de ani de la prima sa vizită în orfelinatele din Buzău, preşedintele Fundaţiei Echanges Culturels avec les Enfantsde Roumanie (ECER – Schimburi culturale pentru tinerii din România), Gabriella Balemi, în prezenţa reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), a lansat cartea ‘Călătorie în Ţara Minunilor’, o radiografie a sistemului de protecţie de după Revoluţie şi parcursul său până în prezent.
De-a lungul unei perioade de aproximativ 30 de ani, sistemul de protecţie socială din judeţul Buzău a beneficiat atât de fonduri cât şi de expertiză din partea specialiştilor elveţieni ai ECER. Sprijinul a venit după o vizită pe care preşedintele fundaţiei a făcut-o în orfelinate, la scurt timp după Revoluţie. Condiţiile în care trăiau copiii dar şi efortul pe care angajaţii din sistem îl făceau pentru a-i putea îngriji, în ciuda problemelor de natură materială cu care se confruntau, a condus la demararea unei campanii îndelungate şi cu rezultate deosebite.
‘Mă ocup de România, am venit cu o delegaţie după Revoluţie. Ceea ce am vrut să fac a fost să văd ce pot realiza mai mult pentru că era foarte multă confuzie în acel moment. Am încercat să susţin şi să ajut atât copiii şi cât şi nevoile personalului. Înainte de toate, copiii nu ieşeau de acolo, le lipsea spaţiul. Am început să-i scoatem în grădină, să meargă în natură. Cea mai mare nevoie era atunci laptele pentru copii şi am adus laptele de primă necesitate, apoi încet, încet am mers înainte până când copii din centre au ajuns în şcoli profesionale. Aici era o lume care rămăsese în urmă. Părinţii îşi abandonau copiii pentru că în primul rând sperau într-un viitor al copiilor iar alţii nu puteau să îi ţină acasă…Personalul a beneficiat de formare profesională’, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Fundaţiei ‘Schimburi culturale pentru tinerii din România’ Gabriella Balemi.
Cu ocazia încheierii misiunii ECER la Buzău, a fost lansată cartea ‘Călătorie în Ţara Minunilor’, în care este prezentat sistemul de protecţie al copilului la începutul anilor ’90 şi eforturile depuse de fundaţie alături de specialiştii români pentru îmbunătăţirea condiţiilor din căminele de copii şi a pregătirii personalului.
‘Totul a început în 17 august 1992. La ora şase dimineaţa m-am aflat printre nişte voluntari ai Grupului de ajutor pentru România, din Gordola. Sarcina mea era de a evalua priorităţile a două orfelinate, în vederea organizării în mod adecvat, ajutorul cel mai urgent pentru copiii pe care i-am văzut la televizor…În primul orfelinat pe care l-am vizitat erau circa 800 de copii sub vârsta de trei ani. Mulţi se legănau ameţiţi, demonstrând în mod clar lipsa de atenţie şi afecţiune. Unii erau cam subnutriţi. Am găsit însă condiţii mult mai precare la al doilea orfelinat…Mulţi erau bolnavi, neîngrijiţi, expuşi infecţiilor transmise de şoareci. Serviciile sanitare şi igienice erau în condiţii jalnice. Apa era raţionalizată şi disponibilă doar câteva ore pe zi. Personalul făcea eforturi mari ca să se ocupe de toate şi să facă faţă la turele masacrante de muncă. Erau în lipsuri din tote punctele de vedere. M-am întors la Buzău în 8 mai 1993 pentru a vizita şi un pavilion de nou născuţi. Şi aici părea că timpul s-ar fi oprit în loc. Anul 1994 a fost anul marilor schimbări. După ce am depăşit prima fază a ajutoarelor materiale cele mai urgente, m-am întors în România cu un educator, pentru a putea susţine concret personalul’, descrie cartea ‘Călătorie în Ţara Minunilor, condiţiile sistemul de protecţie al copiilor.
Pentru DGASPC, sprijinul acordat de fundaţia elveţiană de-a lungul timpului a însemnat începutul unei perioade în care sistemul de protecţie a început să de dezvolte. Cu timpul orfelinatele au dispărut iar acum beneficiarii serviciilor DGASPC locuiesc în apartamente şi case de tip familial.
‘Trebuie să ştiţi că am răsfoit cartea dumneavoastră. Eu nu am cunoscut sistemul de protecţie aşa, eu cunosc sistemul de protecţie de 6 ani de când sunt director şi pot să vă spun că este la 30 de ani lumină de momentul 1992 aşa cum am citit în cartea voastră. Citeam tot acolo că la prima vizită în 1992 erau 80 de copii sub 3 ani şi peste 150 de copii cu vârste între 3 şi 8 ani la centrul în proximitatea căruia am trăit eu. Astăzi sistemul de protecţie a implementat ca politică publică dezinstituţionalizarea, sunt mai puţin de 300 de copii în sistem rezidenţial definit ca apartamente şi case de tip familial. Alţi 600 de copii împărţiţi în două grupe trăiesc în familii cu asistenţi maternali, oameni pregătiţi de noi şi în familiile extinse…’, a transmis Maria Ioniţă, director adjunct al DGASPC Buzău.
