AcasăPoliticaPreședintele Senatului, Nicolae Ciucă, la Dublin: Vom continua să fim alături de...

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, la Dublin: Vom continua să fim alături de Ucraina în procesul de reconstrucție a țării

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a declarat la Dublin, în cadrul primului panel al Conferinței Europene a președinților de parlamente din statele membre ale Consiliului Europei, despre rolul României în sprijinirea Ucrainei, că vom continua să fim alături de Ucraina în procesul de reconstrucție a țării, proces care trebuie să meargă în același pas cu reformele de consolidare a drepturilor și libertăților civile. 
“Am vorbit astăzi, la Dublin, în cadrul primului panel al Conferinței Europene a președinților de parlamente din statele membre ale Consiliului Europei, despre rolul României în sprijinirea Ucrainei. Țara noastră i-a ajutat direct pe cei 5,3 milioane de refugiați și a demarat proiecte de adaptare a infrastructurii de transport la necesitățile exportului de cereale ucrainene. Am subliniat faptul că vom continua să fim alături de Ucraina în procesul de reconstrucție a țării, proces care trebuie să meargă în același pas cu reformele de consolidare a drepturilor și libertăților civile.
Totodată, în cadrul celui de-al doilea panel al Conferinței, am punctat faptul că populismul afectează democrația și pune în pericol drepturile civile ale tuturor, subliniind amploarea discursului extremist pe agenda publică și riscurile unor democrații iliberale. Mai mult, consider că avem obligația de a promova continuu avantajele procesului democratic, care garantează libertățile și drepturile tuturor cetățenilor.
Contextul războiului la graniță, rolul parlamentelor naționale în reconstrucția Ucrainei și provocările la adresa democrației reprezentative în vremuri instabile sunt subiecte de mare interes pentru România, ca țară membră UE și NATO, motiv pentru care trebuie să ne poziționăm responsabil, în raport cu principiile și valorile comune.”, a afirmat președintele PNL, președintele Senatului, Nicolae Ionel Ciucă.

Articolul Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, la Dublin: Vom continua să fim alături de Ucraina în procesul de reconstrucție a țării apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks