Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Vrancea a amendat cu 20.000 de lei un operator economic care desfăşura activităţi de fast-food într-un centru comercial din Focşani, după ce inspectorii au constatat deficienţe în ceea ce priveşte termenul de valabilitate al produselor utilizate, precum şi pentru completarea termogramelor, a informat, vineri instituţia.
‘În urma unei reclamaţii primite din partea unui consumator, la data de 27 septembrie 2023 comisari din cadrul CJPC Vrancea au verificat o unitate de alimentaţie publică tip fast-food din Municipiul Focşani, aparţinând Strong MND Corporation SRL. În urma controlului efectuat, s-a constatat că operatorul economic utiliza în cadrul serviciului de alimentaţie publică produse (castraveţi muraţi feliaţi, sos de usturoi) pentru care nu se putea face dovada încadrării în data durabilităţii minimale/data limită de consum (DDM/DLC). Astfel, pentru castraveţii muraţi eticheta de produs era ruptă chiar în locul unde producătorul menţiona data durabilităţii minimale, în schimb, exista informaţia că produsul trebuie consumat în 48 ore de la desigilare. Pe ambalaj era ataşată de personalul unităţii o etichetă cu menţiunea – data desfacerii 27.09.2023 (data controlului), deşi ambalajul de 15 kg era pe jumătate consumat, fiind aprovizionat cu 5 zile înainte. Din raportul de vânzări nu reieşea consumul cantităţii respective pentru acest produs. De asemenea, sosul de usturoi preparat în unitate era etichetat cu data de 28.09.2023 (în viitor) şi valabilitate până la sfârşitul zilei, deşi data controlului era 27.09.2023. In urma verificării documentelor s-a constatat că produsul a fost preparat în unitate în 25.09.2023, având valabilitate de 48 ore’, se arată într-un comunicat al CJPC Vrancea.
Potrivit sursei citate, inspectorii CJPC Vrancea au mai constatat existenţa în unitate a unor agregate frigorifice cu rafturi ruginite şi vopsea exfoliată precum şi utilizarea de vitrine frigorifice cu altă destinaţie din fabricaţie (depozitare băuturi răcoritoare), în care erau păstrate ingrediente folosite la prepararea meniurilor precum şi bunuri personale.
Coşurile friteuzelor utilizate la prepararea cartofilor prăjiţi erau acoperite de strat grosier de arsură.
Printre deficienţele constatate s-a numărat şi monitorizarea necorespunzătoare a temperaturilor înregistrate de agregatele frigorifice. Astfel, termogramele cu temperaturile agregatelor erau completate până la data de 31.09.2023, deşi data controlului era 27.09.2023 şi luna septembrie are 30 de zile, concluzia inspectorilor fiind aceea ‘că nu există o monitorizare reală, ci una de faţadă’.
Pentru abaterile constatate, operatorul economic a fost sancţionat contravenţional cu două amenzi în valoare totală de 20.000 lei şi s-a dispus oprirea temporară de la utilizare în cadrul serviciilor a două agregate frigorifice, până la remedierea deficienţelor.
Totodată, pentru produsele la care nu s-a putut dovedi încadrarea în DDM/DLC, s-a dispus măsura de oprire definitivă de la utilizare şi retragerea din consumul uman. AGERPRES / (AA – autor: Dana Lepădatu, editor: Karina Olteanu)