Tânăra care a fost găsită moartă pe plajă, lângă apa mării, în staţiunea Mamaia, Laura Roşca (34 de ani), cunoscută în lumea muzicii ca DJ Lalla, şi-a pierdut viaţa prin înec – este rezultatul la care ar fi ajuns medicii legişti după efectuarea necropsiei.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, ancheta este în derulare, fiind audiate mai multe persoane, inclusiv membri ai familiei acesteia.
În acest caz a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă.
Rude ale victimei au sosit vineri la Constanţa, pentru a lua şi transporta la Turda trupul tinerei, localitate de unde aceasta era.
În urma primelor verificări efectuate, anchetatorii spun că nu sunt suspiciuni că ar fi vorba de o crimă.
Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, pe 28 septembrie, în jurul orei 10,20, poliţişti din cadrul Poliţiei staţiunii Mamaia au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe plajă, se află cadavrul unei persoane de sex feminin. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că aspectele sesizate se confirmă.
Cadavrul nu prezenta urme vizibile de violenţă.