Acuzaţiile viceprimarului USR, Flavia Boghiu, privind faptul că unii consilieri PNL şi PSD ar ocupa abuziv spaţii din fondul locativ al municipalităţii sunt ‘o nouă tentativă de manipulare a cetăţenilor din municipiul Braşov, orchestrată de către USR’, a transmis, vineri, PNL Braşov.
Conform PNL Braşov, viceprimarul USR ‘a furnizat o serie de informaţii false, cu scopul de a denigra PNL şi consilierii liberali din municipiul Braşov’.
‘În loc să abordeze adevăratele probleme cu care se confruntă municipiul Braşov, cum ar fi problema FC Braşov, Amural, festivalul Massif, unde municipalitatea a pierdut milioane de euro, sau chiar adevăratele probleme create de administraţia USR la Rial, viceprimarul USR a ales să creeze o diversiune, încercând să inducă în eroare opinia publică cu privire la presupusele abuzuri ale PNL şi ale consilierilor municipali PNL asupra spaţiilor de la RIAL’, se arată într-un comunicat transmis vineri.
Potrivit acestuia, contrar afirmaţiilor viceprimarului Boghiu, PNL nu are decât un singur sediu în municipiul Braşov.
‘Realitatea este că spaţiul menţionat de doamna viceprimar, situat pe Bulevardul Bălcescu, nu este utilizat de PNL şi a fost închiriat de către un fost consilier local liberal pentru activităţi de audienţe cu cetăţenii. PNL a înaintat documentele către RIAL pentru a renunţa la spaţiu, însă după mai mult de un an, spaţiul este încă abandonat. PNL dispune de un singur sediu, situat la adresa strada Lungă nr. 12, în municipiul Braşov’, se precizează în comunicat.
Celelalte spaţii menţionate în conferinţa de presă ‘sunt spaţii mici, fără încălzire sau grupuri sanitare, situate în cartierele Griviţei, Astra şi Noua’ şi sunt destinate audienţelor consilierilor locali, fiind închiriate în baza unor contracte de închiriere, adaugă PNL Braşov.
‘Nu am primit nici o notificare din partea RIAL cu privire la expirarea acestor contracte sau la intenţia de a renegocia chiria. Consilierii locali PNL achită facturile emise de către această instituţie, conform contractelor de închiriere’, se mai arată în comunicatul PNL.
Viceprimarul municipiului Braşov Flavia Boghiu (USR) a acuzat vineri, într-o conferinţă de presă, mai mulţi consilieri PNL şi PSD că ocupă abuziv spaţii ale RIAL, societatea care administrează fondul locativ al municipalităţii, unii dintre aceştia având chiar şi restanţe la plata chiriei.
‘PNL şi PSD folosesc abuziv aceste spaţii, din care refuză să iasă şi de aceea refuză să voteze proiectele iniţiate de primarul municipiului Braşov privind scoaterea acestora din lista imobilelor care pot fi vândute, măsură menită a conserva patrimoniul municipiului Braşov şi a-l face accesibil tuturor cetăţenilor care au nevoie de aceste spaţii şi îndeplinesc condiţiile legale, nu doar membrilor de partid, funcţiilor şi privilegiaţilor din PNL şi PSD’, a afirmat Flavia Boghiu.
Viceprimarul USR al Braşovului a dat trei exemple de consilieri PNL care ar ocupa abuziv astfel de spaţii, susţinând că unii dintre aceştia au şi restanţe la plata chiriei. În cazul PSD, spaţiile pe care le-ar ocupa actuali consilieri locali sunt pe numele unor foşti aleşi, care le-ar fi primit în mandatul precedent. Şi în aceste cazuri – două la număr – sunt restanţe la plata chiriei de 2.400 şi respectiv 24.000 de lei. AGERPRES / (A – autor: Diana Dumitru, editor: Antonia Niţă)