AcasăStiri generaleIaşi: Observatorul Astronomic, redeschis publicului

Iaşi: Observatorul Astronomic, redeschis publicului

Observatorul Astronomic din cadrul Universităţii ‘Alexandru Ioan Cuza’ (UAIC) din Iaşi poate fi vizitat din nou începând de vineri după-amiaza, după ce în urmă cu un deceniu a fost închis din cauza stării avansate de degradare.

Rectorul UAIC, Tudorel Toader, a declarat, la redeschiderea Observatorului Astronomic, că acesta va funcţiona ca bază de cercetare pentru Facultăţile de Fizică, Matematică, pentru studenţi, doctoranzi, profesori. De asemenea, este deschis întregii comunităţi, pentru vizitare, dar şi cu prilejul evenimentelor atmosferice importante.

Conform sursei citate, lucrările, în valoare de 9 milioane de lei, au fost suportate de Compania Naţională de Investiţii. Contractul de execuţie a lucrărilor la obiectivul ‘Reabilitarea, consolidarea şi refuncţionalizarea Observatorului Astronomic din Iaşi, aflat în proprietatea Universităţii Alexandru Ioan Cuza Iaşi, situat pe Aleea Sadoveanu nr. 5-7, municipiul Iaşi, judeţul Iaşi’, a fost semnat pe 3 decembrie 2020 şi lucrările au început pe 23 februarie 2021.

‘Observatorul Astronomic a fost construit într-un an şi două luni şi reparat în şapte ani. În septembrie 2016 m-am dus la CNI cu patru dosare în geantă. Unul dintre obiective era Observatorul Astronomic. A fost trecut pe lista CNI, a urmat etapa consumatoare de timp, cea cu avizări. Acum el este redat cercetării ştiinţifice în domeniul astronomic şi spaţial, aici urmând a fi dezvoltate două entităţi CDI, pentru cercetarea dinamicii corpurilor infinitezimale şi pentru cercetarea atmosferei şi securitatea mediului, cu specială referire la dinamica stratului de ozon şi calitatea radiaţiilor. Nu trebuie omis faptul că noile spaţii de laboratoare ale Observatorului vor găzdui echipamente laser şi de cercetare astronomică dintre cele mai avansate pe plan mondial’, a declarat rectorul Tudorel Toader.

Conform proiectului, lucrările au vizat restaurarea imobilului de patrimoniu şi aducerea sa la o imagine anterioară cunoscută, adaptarea imobilului la cerinţele utilizării de către persoanele cu dizabilităţi, la cerinţele de securitate la incendiu specifice, conform normelor în vigoare.

Observatorul Astronomic a fost construit începând din septembrie 1912, pe dealul Copoului, în afara oraşului de atunci. Lucrările au fost finalizate în decembrie 1913.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks