AcasăPoliticaMinistrul mediului: Sistemul Garanţie – Returnare (SGR) va fi suficient de bine...

Ministrul mediului: Sistemul Garanţie – Returnare (SGR) va fi suficient de bine aşezat din al treilea an de funcţionare

Sistemul Garanţie – Returnare (SGR) va fi suficient de bine aşezat din al treilea an de funcţionare, iar ţintele de colectare separată pentru ambalajul SGR va depăşi 90 – 95%, comparabil cu cele pe care le întâlnim în orice altă ţară din vestul Europei, a declarat marţi, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, la un eveniment de specialitate.

„Compania RetuRO este obligată nu doar să asigure colectarea acelor recipiente la un interval de timp suficient cât să nu tulbure activitatea economică, dar să şi plătească acelui comerciant o taxă de gestionare, respectiv comerciantul va fi plătit pentru cheltuiala pe care o avea cu fiecare ambalaj care presupune manipulare, presupune un efort suplimentar al angajaţilor, depozitare, pază etc. România este, din păcate, codaşa Europei la capitolul colectare separată şi reciclare. Dacă ne uităm la ceea ce se întâmplă în alte state-membre şi dacă ne uităm la ţintele pe care le-am propus prin legislaţie pentru anul 1, anul 2 şi anul 3, vom observa că începând cu al treilea an, când considerăm noi că sistemul va fi suficient de bine aşezat, ţintele de colectare separată pentru ambalajul SGR să depăşească 90 – 95%, ceea ce reprezintă o ţintă comparabilă cu cea pe care o întâlnim în orice altă ţară din vestul Europei care are astăzi SGR-ul. Dacă vreţi un exemplu şi mai concret, Germania, ajunge la 96 până la 98% rata de returnare în funcţie de ambalaj, cea mai mare rată având-o la metal 98%. În România, în funcţie de cine numără, pentru că şi aici avem anumite lucruri de îmbunătăţit, în ceea ce priveşte reciclarea fracţiei municipale colectată separat, rata atinge un procent de aproape 14%”, a spus Fechet.

 

Potrivit ministrului de resort, toţi comercianţii din România ştiu că din 30 noiembrie va fi implementat Sistemul Garanţie-Returnare.

„Toţi comercianţii din România ştiu că mai avem doar 58 de zile până când acest lucru se va întâmpla. Însă eu cred că este datoria mea, în calitate de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, să salut aceste investiţii, să le spun acestor companii că apreciez munca pe care o fac şi apreciez eforturile financiare. Sistemul Garanţie-Returnare se înfăptuieşte, este foarte adevărat, cu foarte mulţi bani, care provin din mediul privat, este un efort al industriei, fie că vorbim despre producători, fie că vorbim despre comercianţi. Este un efort al cetăţenilor care vor aduce înapoi fiecare recipient din cele şapte, poate mai multe miliarde de recipiente care în fiecare an sunt puse pe piaţă în România”, a subliniat Mircea Fechet.

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor a participat, marţi, la un hypermarket din Bucureşti, la un eveniment în cadrul căruia a testat soluţia de colectare şi reciclare a ambalajelor de băuturi, în anticiparea Sistemului Garanţie – Returnare.

SGR va fi implementat începând din 30 noiembrie 2023, iar din acel moment românii vor plăti o garanţie de 50 de bani când vor cumpăra o băutură îmbuteliată (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant. Ulterior, după golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianţi, iar în schimb consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanţiei plătite iniţial, fără a fi condiţionat de prezentarea bonului fiscal.

RetuRO Sistem Garanţie Returnare S.A. este o administratorul SGR şi funcţionează pe principiul „not for profit”, ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat de companie în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit, exclusiv, în dezvoltarea SGR.

Compania a fost creată de un consorţiu de trei acţionari privaţi – Asociaţia Berarii României pentru Mediu (30%), Asociaţia Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) şi Asociaţia Retailerilor pentru Mediu (20%), şi un acţionar public, statul român, prin Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (20%). 

Sursa: AGERPRES

Articolul Ministrul mediului: Sistemul Garanţie – Returnare (SGR) va fi suficient de bine aşezat din al treilea an de funcţionare apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks