Un număr de 8.097 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, a informat, marţi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). La ATI sunt internaţi 608 pacienţi, precizează sursa citată. Pe teritoriul României, 11.433 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.834 se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 23.695 persoane se află în carantină la domiciliu, iar 9 în carantină instituţionalizată.