Membrii a două clanuri au fost implicaţi în ultima perioadă în scandaluri în care au fost folosite bâte, săbii, topoare, macete, 16 persoane fiind duse, marţi, la audieri în urma unor percheziţii ale poliţiştilor prahoveni.
Descinderile au avut loc la adrese din municipiul Ploieşti şi din comunele Păuleşti şi Târgşoru Vechi, fiind vizate persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uzul de armă fără drept şi distrugere.
‘Din cercetări a reieşit faptul că, în noaptea de 20 spre 21 septembrie a.c., în jurul orei 2,00, membrii a două familii din Ploieşti s-ar fi întâlnit într-un parc din zona de Vest a municipiului, unde s-ar fi folosit de mai multe obiecte contondente (bâte, săbii, topoare, macete), dar şi de arme de foc, în scopul intimidării reciproce, totodată distrugând caroseria unui autoturism, astfel tulburând grav ordinea şi liniştea publică. De asemenea, la data de 25 septembrie a.c., în jurul orei 6,00, membrii ai aceloraşi familii s-ar fi întâlnit în zona centrală a municipiului Ploieşti, unde, cu ajutorul obiectelor contondente, ar fi distrus caroseria unui alt autoturism’, arată Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova.
Surse judiciare au menţionat, pentru AGERPRES, că persoanele vizate de descinderi sunt membri ai clanurilor Mantu şi Zetreanu.
În urma celor 16 percheziţii, au fost ridicate mai multe telefoane mobile, 4 pistoale neletale supuse autorizării şi un pistol de tip air soft, mai multe cuţite, macete, săbii, topoare, dar şi alte obiecte folosite la activitatea infracţională.
De asemenea, 16 persoane, cu vârste între 18 şi 45 de ani, au fost duse la sediul unităţii, în vederea audierii.
În cadrul acţiunii, au participat poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciului Rutier, dar şi poliţişti din cadrul Serviciului Criminalistic.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
Activităţile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Prahova şi al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ‘Matei Basarab’ Ploieşti. AGERPRES / (AS – autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă)