AcasăPoliticaAleșii județeni din Maramureș au decis achiziția a 4 aparate de tip...

Aleșii județeni din Maramureș au decis achiziția a 4 aparate de tip drug test

Aleșii județeni din Maramureș au decis achiziția a 4 aparate de tip drug test în urma votului acordat proiectului „Creșterea siguranței rutiere, reducerea numărului de accidente rutiere și de victime precum și consumul de substanțe psihoactive”.

În același timă, din bugetul administrației județene va fi achiziționat și un aparat pentru depistarea substanțelor psihoactive în sânge și urină. Acesta va fi predat și folosit de Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare.

Mai mult, Consiliul Județean va realiza o campanie de prevenire și conștientizare a riscurilor pe care le implică consumul de substanțe psihoactive, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și reprezentanți ai Teatrului din Baia Mare.

„Această campanie va fi realizată la nivelul unităților de învățământ din Maramureș – gimnaziu și liceu – dar și prin piese de teatru, care se vor desfășura la Teatrul Municipal Baia Mare, pentru că prevenția este cea mai importantă măsură pe care o putem aplica pentru a combate acest fenomen care, din păcate, a luat amploare în ultima perioadă”, transmite Ionel Bogdan, președintele administrației județene din Maramureș.

Sursa: Consiliul Județean Maramureș

Articolul Aleșii județeni din Maramureș au decis achiziția a 4 aparate de tip drug test apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks