Consiliul Judeţean (CJ) Sibiu a anunţat, joi, că a obţinut 4,26 milioane, din fonduri europene, pentru realizarea documentaţiilor tehnico-economice aferente construirii variantei ocolitoare Sibiu sud (VOSS), potrivit unui comunicat de presă.
‘Contractul de finanţare având ca obiect Elaborare Studiu de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţii ‘Varianta ocolitoare Sibiu Sud’, a fost semnat între Ministerul Transporturilor şi Consiliul Judeţean Sibiu, în baza unui Acord de parteneriat pe care administraţia judeţeană îl are încheiat, încă din 2020, cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Cele 4,26 milioane lei provin din fondurile nerambursabile pe care Uniunea Europeană le acordă României prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020′, se precizează în comunicat.
Potrivit sursei citate, în studiul de fezabilitate se precizează că investiţia promovată de CJ Sibiu este estimată la 2,3 miliarde lei, va avea 21,34 kilometri şi va fi amplasată pe teritoriul a 7 localităţi: Şelimbăr, Cisnădie, Sibiu, Răşinari, Poplaca, Cristian şi Şura Mică.
‘În luna iulie a acestui an, Consiliul Judeţean Sibiu şi CNAIR au încheiat un nou Acord de colaborare prin care părţile se angajează să realizeze atât Proiectul Tehnic, cât şi lucrările de construire a VOSS, prin Programul de Transport 2021-2027, prin care Uniunea Europeană acordă fonduri nerambursabile destinate dezvoltării infrastructurii de transport’, se mai arată în comunicatul CJ Sibiu. AGERPRES / (AS – autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă)