Forumul Civic al Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM) solicită conducerii Prefecturii Covasna să facă demersurile necesare pentru reamplasarea catargelor cu steagurile României, Uniunii Europene şi NATO în faţa sediului instituţiei din Sfântu Gheorghe.
Conducerea Forumului afirmă, într-un comunicat de presă, că cele trei steaguri au fost înlăturate ‘în bătaie de joc’, în timp ce autorităţile locale din Sfântu Gheorghe strâng semnături pentru reaprobarea steagului municipiului, anulat recent de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie printr-o sentinţă definitivă, pe considerentul că nu este reprezentantiv pentru întreaga comunitate locală, ci doar pentru cea maghiară.
‘În deplină bătaie de joc faţă de simbolurile naţionale, au fost înlăturate din faţa Instituţiei Prefectului – judeţul Covasna cele trei catarge amplasate la începutul anilor 1990 pe care erau arborate drapelul României şi drapelul Uniunii Europene şi al Alianţei Nord-Atlantice, simbol al apartenenţei Statului Român la instituţiile şi valorile celor două organizaţii. Situaţia este cu atât mai revoltătoare cu cât în locul catargelor, în mod sfidător a fost amplasat un suport de biciclete neutilizat şi neutilizabil. În tot acest timp, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, autor al celor două fapte este foarte vehement în a arbora aşa zisul steag secuiesc pe sediul Primăriei Sfântu Gheorghe şi a strânge semnături împotriva unei hotărâri a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, demers grav ce ameninţă independenţa justiţiei. Solicităm Instituţiei Prefectului – judeţul Covasna să întreprindă toate demersurile legale de reamplasare a catargelor şi a drapelului României, Uniunii Europene şi Alianţei Nord-Atlantice în faţa sediului instituţiei aşa cum au fost ele amplasate din 1990 şi până în prezent, la momentul înlocuirii lor cu suportul de bicicletă’, se arată într-un comunicat de presă al Forumului Civic, remis AGERPRES.
Prefectul judeţului Covasna, Raduly Istvan, a declarat că nu el a dispus înlăturarea celor trei catarge, precizând că steagurile de pe faţada instituţiei sunt amplasate corect, conform legislaţiei în vigoare.
‘Instituţia Prefectului primeşte zilnic observaţii, petiţii, adrese de la foarte multe persoane fizice sau juridice, asociaţii, ONG-uri ş.a.m.d., şi le tratează cu cel mai mare respect şi seriozitate. În ceea ce priveşte petiţia Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş doresc să precizez următoarele: catargele nu au fost acolo atunci când am preluat funcţia de prefect pe 1 aprilie 2021. Este adevărat că în ultimii doi ani au fost efectuate multiple schimbări, s-a renovat clădirea atât din exterior, cât şi din interior, a fost schimbat întregul acoperiş, dar totul s-a reinstalat la loc, exact cum a fost. Vreau să precizez, de asemenea, că terenul din faţa Instituţiei Prefectului este domeniu public în administrarea Consiliului Local, ca urmare orice fel de operaţii pe acest loc, montări, demontări se pot face în conformitate cu Legea nr. 50/1991, cu o autorizaţie de construire care este emisă de către Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe. Cât priveşte steagurile de pe faţada Instituţiei Prefectului – Judeţul Covasna ele sunt amplasate corect, în conformitate cu legislaţia în vigoare’, a transmis prefectul Raduly Istvan. AGERPRES / (AS – autor: Oana Mălina Negrea, editor: Marius Frăţilă)