Lisabona, 7 oct – Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, sâmbătă, că în cadrul vizitei de stat pe care o efectuează în Portugalia vor fi semnate două memorandumuri de cooperare în domeniul energiei şi în cel al investiţiilor şi comerţului.
‘Într-un context complicat, marcat de agresiunea rusă împotriva Ucrainei, cooperarea dintre ţările noastre în plan securitar, economic şi cultural pot spune că a fost şi rămâne exemplară. Avem însă, în continuare, un potenţial substanţial de dezvoltare a cooperării noastre economice şi sectoriale, aşa cum se reflectă şi în tendinţa ascendentă a schimburilor comerciale. Am discutat cu domnul preşedinte şi despre domenii concrete în care putem maximiza cooperarea bilaterală, precum energie, investiţii, educaţie, cultură şi digitalizare. De altfel, luni vor fi semnate două Memorandumuri de cooperare în domenii importante: energie şi cooperare economică, inclusiv investiţii’, a afirmat preşedintele Iohannis, la Palatul Belem, în cadrul declaraţiilor comune susţinute cu omologul portughez, Marcelo Rebelo de Sousa.
Preşedintele Iohannis a salutat şi atitudinea deschisă a autorităţilor portugheze faţă de comunitatea românească din Portugalia, afirmând că aceasta este foarte bine integrată.
Şeful statului a mai arătat că România doreşte să fie tot mai activă în cadrul Comunităţii Ţărilor de Limbă Portugheză, unde este membru asociat, din anul 2021.
Preşedintele Klaus Iohannis efectuează de vineri până luni o vizită de stat în Portugalia. Luni, şeful statului urmează să se întâlnească cu prim-ministrul Portugaliei, Antonio Costa, cu preşedintele Adunării Republicii, Augusto Santos Silva, şi membri ai Parlamentului. De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis va vizita Palatul municipalităţii Lisabona, unde va avea o întrevedere cu primarul Carlos Moedas. AGERPRES / (AS – editor: Marius Frăţilă)