AcasăStiri generaleVâlcea: Doi bucureşteni, răniţi după ce maşina în care se aflau s-a...

Vâlcea: Doi bucureşteni, răniţi după ce maşina în care se aflau s-a izbit de un autotren pe Valea Oltului

Două persoane din Bucureşti au ajuns la spital, luni după-amiază, după ce maşina în care se aflau s-a izbit de un autotren pe drumul naţional DN 7 (Valea Oltului), la Câineni, potrivit autorităţilor din Vâlcea.

‘Din verificările preliminare efectuate, s-a stabilit că, la kilometrul 215, în localitatea Câineni, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi avut loc o coliziune între un autotren şi un autoturism, ulterior autoturismul fiind proiectat într-un şanţ de pe marginea drumului. În urma impactului, a rezultat rănirea a două persoane, care se aflau în autoturism, ambele din municipiul Bucureşti, care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale’, a transmis purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, Loredana Sandu.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea au precizat că pentru scoaterea uneia dintre victime a fost nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare.

‘La sosirea la locul evenimentului, salvatorii au constatat că în accidentul rutier au fost implicate trei persoane, dintre care una încarcerată. Victima încarcerată, de sex femeiesc, a fost extrasă în siguranţă de salvatorii vâlceni şi predată, conştientă şi cooperantă, echipajelor SAJ pentru a fi transportată la UPU Vâlcea. Celelalte două persoane au fost evaluate de echipajele SAJ prezente la faţa locului şi doar una (şoferul autoturismului) necesită îngrijiri medicale suplimentare’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Sorin Albinaru.

În zonă, traficul a fost blocat aproape o oră pentru a permite poliţiştilor să efectueze cercetările pentru stabilirea cauzelor evenimentului, iar pompierilor să asigure măsurile specifice de prevenire şi stingere a incendiilor. AGERPRES / (AS – autor: Ramona Dincă, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks