AcasăStiri generaleBuzău: Dosar penal deschis în urma unor acuzaţii de viol la şcoala...

Buzău: Dosar penal deschis în urma unor acuzaţii de viol la şcoala gimnazială din comuna Măgura

Un dosar penal pentru viol a fost deschis de poliţişti şi procurori după ce părintele unei eleve din cadrul Şcolii Gimnaziale Măgura l-a acuzat pe un învăţător că ar fi agresat-o sexual pe fiica sa.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău, poliţiştii au fost sesizaţi despre un conflict, după ce părintele fetei s-a deplasat la şcoală pentru a-l confrunta pe învăţător.

‘IPJ Buzău a fost sesizat luni cu privire la un conflict apărut între un cadru didactic şi părintele unui eleve pe fondul unor suspiciuni de agresiune sexuală asupra fiicei acestuia, fapte care s-ar fi petrecut în perioada septembrie 2022 – septembrie 2023. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie rurală Pârscov. Sub coordonarea procurorilor, a fost întocmit un dosar penal pentru viol, urmând a se continua cercetările pentru clarificarea situaţiei şi luarea măsurilor legale’, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, Ane Mari Vrapciu.

În urma anchetei şi a unor expertize urmează să se stabilească în mod clar situaţia.

‘Tot ce vă pot spune la acest moment: ca urmare a plângerilor formulate de către reprezentantul legal al persoanei vătămate se efectuează cercetări la momentul actual sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol’, a precizat, pentru AGERPRES, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele, Elena Ioana Dobre.

Conflictul iscat între cadrul didactic şi părintele fetei a fost confirmat şi de către primarul localităţii.

‘Un eveniment neplăcut care s-a întâmplat ieri la şcoală, nu ştim dacă este adevărat sau nu, nu suntem în măsură să ne pronunţăm. Doar sunt nişte acuze ale unui părinte care aşa i-a spus fetiţa lui şi de aici a început o altercaţie care a degenerat şi a ajuns la Poliţie’, a confirmat incidentul pentru AGERPRES, primarul comunei Măgura, Daniel Cîrstea.

Contactată telefonic, directoarea Şcolii Gimnaziale Măgura a declarat că învăţătorul are o vechime în muncă de peste 20 de ani şi nu a mai făcut obiectul unor acuzaţii de acest fel.

‘A fost un incident neplăcut, ieri un părinte a intrat în incinta instituţiei de învăţământ fără acordul conducerii aducând acuze unui coleg. Nu pot să vă spun mai multe, este o anchetă în desfăşurare, colegul meu, domnul învăţător are o vechime în muncă de aproape 20 de ani, ne cunoaştem de foarte mult timp, un profesionist apropiat de elevi, apropiat de părinţi, de viaţa şcolii în general. Nu ştim de unde au plecat lucrurile acestea. Aşteptăm rezultatul final al anchetei’, a declarat, pentru AGERPRES, directoarea Şcolii Gimnaziale Măgura, Petruţa Popescu. AGERPRES / (A – autor: Florin Zafiu, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks