Spectacolul ‘Medeea’ de Euripide, în versiunea modernă rescrisă de Ben Power, în regia lui Vlad Massaci, va fi prezentat în premieră oficială, la Sala Atelier a Teatrului Mic, pe 18 octombrie, de la ora 19,00, informează un comunicat transmis marţi AGERPRES.
Din distribuţie fac parte Andreea Grămoşteanu, Marin Grigore, Radu Zetu, Liliana Pană, Alina Rotaru, Vlad Corbeanu, Andrei Brădean, Mihail Jindiceanu, Gheorghe Jindiceanu, Andrei Eduard Călin şi Filip Mihai Serigeanu.
În noua sa versiune, îmbinând clasicul cu modernul, Ben Power aduce cea mai teribilă tragedie a lui Euripide în contemporaneitate, căutându-i esenţa şi oferind spectatorului o experienţă mai intimă în relaţie cu personajul central, se arată în comunicat.
‘Este o adaptare în sensul în care dispar multe personaje şi se esenţializează povestea, dar limbajul este tot unul poetic. Numai că are o poezie mult mai directă şi mai frustă. În timp ce traduceam piesa, mi-am dat seama că există acolo un vers – ‘Dreptate, ochii plânşi cer să te vadă!’. Şi, de aici, am pornit povestea acestui spectacol. Este ceva extrem de auster şi de cerebral. Când am luat textul, nu îmi puteam imagina pe nimeni altcineva în rolul acesta, în afară de Andreea. Ea va fi o Medeea extrem de calculată şi cerebrală şi, în acelaşi timp, extrem de fragilă, emoţională şi emoţionantă’, afirmă regizorul Vlad Massaci.
Următoarea reprezentaţie este programată la Sala Atelier, pe 29 octombrie, ora 19,00.
Biletele pot fi achiziţionate online de pe site-ul www.teatrulmic.ro, platforma bilet.ro şi de la casele de bilete ale Teatrului Mic.