Satul Cerna din comuna Vaideeni răsună zilele acestea de sunetul drujbelor artiştilor veniţi din toate colţurile ţării la Festivalul Naţional al Sculptorilor cu Drujba, eveniment ajuns anul acesta la cea de-a şaptea ediţie.
O artă relativ nouă, sculptura cu drujba a devenit un reper pentru comuna vâlceană încă din 2017, când a avut loc prima ediţie a acestui festival, unic în România la acea vreme, pentru că nu sunt mulţi în ţară cei care se încumetă să dea formă lemnului cu această unealtă folosită de regulă pentru a distruge, şi nu pentru a crea.
De la an la an, evenimentul din Vaideeni a crescut însă şi tot mai mulţi artişti au venit în localitatea vâlceană, atraşi de frumuseţea locurilor, dar şi de temele alese de organizatori. La fel este şi anul acesta, când provocarea dată participanţilor de organizatori este ‘reîntoarcerea’, un fel de pledoarie pentru redescoperirea frumuseţii acestei zone aparte din judeţul Vâlcea.
‘Tema este una de suflet. Îi spunem cumva reîntoarcerea. Este o zonă în care aş dori ca oamenii să se reîntoarcă, este o zonă pe care aş vrea să o arăt lumii întregi cât este de frumoasă şi aş vrea să-i încurajez pe tineri să se reîntoarcă în zona aceasta. Fac absolut totul în sensul de a sensibiliza puţin tinerii să vadă că se poate înfrumuseţa zona de către noi, nu de către altcineva. Tema este 75% destinată locurilor publice. Înfrumuseţăm şi realizăm un arbore al vieţii cu rădăcini bine înfipte în pământ aici, la Cerna’, spune Adrian Bondoc, gazda acestui eveniment.
Participanţii de anul acesta sunt din toate zonele ţării. Unii sunt pentru prima dată la Vaideeni, dar deja îşi doresc să revină, deşi evenimentul este abia la început.
‘Acum e prima dată când particip. Sunt cel mai nou dintre toţi băieţii. Am trei ani de când m-am apucat. Sunt novice. M-am apucat dintr-o întâmplare. În pădure acolo la noi, am găsit un buştean mare şi mi s-a părut că spune ceva buşteanul. Am luat drujba şi am început să-l tai de ici, de colo şi mi-am făcut un bust pe care-l am acum la poartă. E ceva imens. Şi de acolo am luat microbul, m-am infectat, dacă pot să zic aşa. (…) O să revin în fiecare an. E un loc plăcut şi dacă de aici s-a pornit cu festivalul, e bine să-l ducem la capăt. Şi rămâne şi ceva în urma noastră, adică asta e şi esenţa până la urmă – să rămână ceva plăcut’, mărturiseşte Ilie Costea, venit tocmai din satul Moşneni, judeţul Constanţa.
Ilie Costea spune că va realiza zilele acestea la Vaideeni bustul domnitorului Constantin Brâncoveanu, una dintre lucrările care vor înfrumuseţa parcul şcolii din Vaideeni, miza festivalului de anul acesta fiind ca mare parte din lucrările realizate de sculptorii cu drujba participanţi să ajungă în diferite locuri publice din comună pentru a încânta turiştii, de anul trecut localitatea vâlceană fiind staţiune turistică de interes local.
‘Prea multe cuvinte nu sunt de spus. Lucrările noastre trebuie să spună cele mai multe cuvinte, nu noi. Cei care ne privesc trebuie să înţeleagă esenţa lucrării şi frumuseţea ce li se redă dintr-un lemn putred, un lemn uscat, un lemn mort, care nu mai avea viaţă’, spune şi Doru Stan, din judeţul Dâmboviţa, cel care împreună cu un alt participant va realiza ansamblul ce va fi amplasat la fântâna de la intrarea în satul Cerna, ansamblu intitulat sugestiv ‘Copacul vieţii’.
‘Vom realiza anul acesta şi trei obiective care vor rămâne în patrimoniul nostru, al comunităţii. Sunt două statuete, ale domnitorilor Constantin Brâncoveanu şi Alexandru Ioan Cuza, care vor fi amplasate în parcul Şcolii Luca Solomon din Vaideeni, lângă care, pe panouri, vom menţiona atât istoria lor, cât şi legătura acestor domnitori cu comunitatea Vaideeni. Un alt obiectiv va fi amenajarea fântânii de la intrarea în satul Cerna. Este de fapt un ansamblu ce va fi amenajat acolo unde acum doi ani am amplasat şi o troiţă. Sunt obiective frumoase, obiective de care ne vom bucura atât noi, cât şi vizitatorii noştri, care sunt în număr din ce în ce mai mare în Vaideeni’, adaugă primarul localităţii, Daniel Băluţă.
Festivalul sculptorilor cu drujba de la Vaideeni se va încheia sâmbătă, cu un concurs de speed carving, în care fiecare dintre artiştii participanţi va trebui să realizeze în maximum o oră o lucrare ce le va fi oferită apoi celor care vor fi prezenţi la festivitatea de închidere în cadrul unei tombole.