Guvernul va aproba o propunere a ministrului Justiţiei, Alina Gorghiu, de modificare a Codului penal prin care se are în vedere aplicarea unei pedepse suplimentare de până la trei ani în cazul persoanelor care au primit condamnări definitive şi se sustrag executării pedepsei plecând din ţară, a anunţat, joi, premierul Marcel Ciolacu.
El a precizat că din raportul realizat de ministrul Justiţiei, la cererea sa, rezultă că, în prezent, sunt peste 100 de astfel de cazuri.
‘Săptămâna trecută am cerut o situaţie a celor care au primit condamnări definitive şi se sustrag în executarea pedepsei, plecând din ţară înaintea verdictului. Sunt prea multe asemenea cazuri, peste 100, şi cred că suntem de acord cu toţii că este nevoie de măsuri mai ferme. Astfel, doamna ministru al Justiţiei – şi îi mulţumesc pentru acest lucru – vine cu o propunere de modificare a Codului penal, care să descurajeze asemenea cazuri scandaloase. Concret, cei care nu se prezintă la închisoare în şapte zile după condamnarea definitivă vor avea o pedeapsă suplimentară de până la trei ani. (…) Cred că este o soluţie absolut necesară să vedem de acum dacă le mai dă mâna condamnaţilor să fugă din ţară’, a declarat Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern.