Prim vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, miercuri, că PNL pare să nu fie interesat de pandemie, ci de organizarea cât mai rapidă a alegerilor parlamentare, menţionând că, în situaţia în care criza sanitară va duce la o explozie a cazurilor, trebuie ca ‘toate forţele politice să stea la masă’ şi să ia o hotărâre de comun acord dacă alegerile mai pot avea loc. ‘Data alegerilor este o prerogativă a Guvernului, nu că susţine PSD ziua de 6 decembrie. Ziua de 6 decembrie a fost dată prin HG, nu prin hotărâre a PSD. Astăzi suntem pe calendar electoral. Cred că azi trebuie dată lista pentru Diaspora. Calendarul electoral este deja aprobat prin HG. Noi am spus următorul lucru: dacă situaţia în România, dată de criza sanitară de pandemie, va duce la o explozie, eu cred că toate forţele politice trebuie să stea la masă, să aibă un dialog, să ia o hotărâre dacă mai pot fi organizate sau nu alegerile în 6 decembrie. Cert este că deschiderea şcolilor în 14 septembrie, noi preconizăm că va fi o creştere şi un val pe care nu-l avem încă cu organizarea alegerilor locale, credem că ne vor duce în situaţia în care acest dialog între toate forţele politice e necesar, astfel încât decizia de organizare sau nu a alegerilor să fie una luată de tot spectrul politic’, a afirmat Grindeanu, la o conferinţă de presă. El a spus că, din perspectiva PNL, ‘cei care decid în momentul acesta par că nu îi interesează pandemia’. ‘Astăzi, când vorbim, Guvernul a dat o hotărâre de Guvern prin care a hotărât că data alegerilor este 6 decembrie, nu PSD a dat această hotărâre. Situaţia pandemiei care are efecte şi pe partea economică, cred că îi va obliga să nu mai fie surzi pe cei care guvernează. Trăim cu senzaţia, noi de la PSD, că nu contează nimic din perspectiva lor, doar să facă alegeri. Nu contează că avem 3.000 de cazuri, că poate, Doamne fereşte, peste o zi avem 4.000, nu, trebuie să fie alegeri (…) Dar, din perspectiva PNL, cei care decid în momentul acesta par că nu îi interesează pandemia, nu-i interesează situaţia îngrijorătoare de la o zi la alta, ci îi interesează un singur lucru: să facem cât mai repede alegeri’, a mai adăugat Grindeanu.