Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că sâmbătă au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 108.500 de persoane, dintre care 11.058 de cetăţeni ucraineni.
Potrivit unui comunicat transmis duminică AGERPRES, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 240.200 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi peste 61.600 de mijloace de transport.
Începând cu data de 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în România 6.354.718 cetăţeni ucraineni.
În zonele de competenţă – punctele de trecere şi ‘frontiera verde’ – poliţiştii de frontieră au constatat 78 de fapte ilegale (26 infracţiuni şi 52 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străin, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 58.000 lei.
Au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de peste 332.300 lei.
Tot sâmbătă, nu s-a permis intrarea în ţară a 13 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 14 cetăţeni români din diferite motive legale.