AcasăStiri generaleNeamţ: Doi elevi de la CN 'Petru Rareş', medalie de aur la...

Neamţ: Doi elevi de la CN ‘Petru Rareş’, medalie de aur la ‘International Scientific Research and Innovation Fair’

Doi elevi ai Colegiului Naţional ‘Petru Rareş’ au obţinut medalia de aur la competiţia ‘International Scientific Research and Innovation Fair’, organizată în Indonezia de ‘Organizing Center for STEM Olympiad’.

Directorul C.N. ‘Petru Rareş’, profesorul Grigoruţă Oniciuc, a declarat că dintre cei 460 de candidaţi înscrişi la sesiunea internaţională de comunicări ştiinţifice, echipa formată din Albert Romano şi Matteo Stan, elevi în clasa a zecea, s-a calificat în finală alături de alte 59 echipe şi au câştigat medalia de aur.

Cei doi tineri pasionaţi de cercetare au conceput un catalizator cu ajutorul căruia obţin hidrogen prin procesul de electroliză al apei.

‘La momentul actual, companiile româneşti se pregătesc pentru noua revoluţie tehnologică datorată implementării ‘Strategiei Naţionale pentru Hidrogen’. În acest scop, România a produs circa 194.000 tone de hidrogen în anul 2021 însă, la nivel naţional, hidrogenul obţinut prin metode nepoluante, printre care se numără şi electroliza apei, reprezintă sub 0,1% din cantitatea totală produsă. Astfel, elevii au dorit să cerceteze în domeniul electrocatalizatorilor care reprezintă o soluţie pentru obţinerea hidrogenlui, prin electroliza apei’, a declarat directorul C.N. ‘Petru Rareş’, prof. Grigoruţă Oniciuc.

Pentru aparatura necesară sintezei şi caracterizării materialului, cei doi elevi au apelat la cele mai bune institute de chimie şi de fizică din ţară.

Cercetarea a început în laboratorul de chimie al C.N. ‘Petru Rareş’ şi a fost continuată la Facultatea de chimie a Universităţii ‘Al. I. Cuza’ Iaşi, unde au realizat sinteza catalizatorului când au depus oxizi de nichel, cobalt şi molibden, pe un suport poros de nichel.

Oxizii s-au depus sub formă de structuri de dimensiuni nanometrice, avînd diferite forme: floricele, beţişoare şi capsule.

Fiecare dintre structuri contribuie printr-un mecanism specific la obţinerea hidrogenului din apă.

‘Cu toate acestea, elevii nu s-au oprit aici şi au avut buna iniţiativă de a testa performanţa catalizatorului sintetizat la Institutul de Chimie-Fizică, aceasta dovedindu-se a fi foarte ridicată pentru obţinerea hidrogenului. Conştientizând că reprezintă o alternativă puternică pentru catalizatorii deja existenţi pe piaţă, s-au decis să concureze, iar costul redus şi aplicabilitatea ridicată au impresionat plăcut juriul’, a adăugat directorul C.N. ‘Petru Rareş’.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks