Tinerii interesaţi se pot înscrie până pe 18 octombrie la cea de-a VIII-a ediţie a Summitului Tinerilor, cel mai ambiţios eveniment de învăţare, care se va desfăşura anul acesta în perioada 16-19 noiembrie la Târgu Jiu, actuala Capitală a Tineretului din România.
Potrivit organizatorilor, ediţia din acest an a summitului se desfăşoară sub conceptul ‘ Abilitate /Agilitate’.
‘Summitul Tinerilor 8.0 este dedicat tinerilor, cu vârsta cuprinsă între 16 şi 35 de ani, care fac parte din ONG-uri, sunt implicaţi în comunităţile din care provin şi au iniţiative civice, dar şi lucrătorilor de tineret, indiferent de vârstă. Pentru a putea participa, înscrierile sunt deschise, până pe 18 octombrie, inclusiv. Evenimentul este susţinut de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+. Generaţia Z se află faţă în faţă cu schimbări majore, atât din punct de vedere al locurilor de muncă, cât şi al competenţelor căutate. Dacă generaţiile anterioare puteau să îşi schiţeze, în linii mari, traseul profesional odată cu terminarea studiilor, tinerii de azi sunt puşi într-un context în care se aşteaptă formarea lor continuă. Tema Summitului Tinerilor 8.0 – ‘Abilitate/ Agilitate’ – se referă la capacitatea tinerilor de a face lucruri cu uşurinţă şi iscusinţă, dar şi la dezvoltarea flexibilităţii pentru adaptarea la viitor printr-un proces de învăţare agilă (agile learning). Pornind de la tema Anului European al Competenţelor 2023, Summitul Tinerilor 8.0 îşi propune să aducă în centrul discuţiei competenţele cheie de care tinerii au nevoie pentru a face faţă provocărilor viitorului, concentrându-se pe trei dintre ele: Green | Digital | Inclusive. În cadrul Summitului Tinerilor 8.0 acestea vor fi abordate prin prisma conceptului care defineşte Capitala Tineretului din România în 2023: URL: UnLearn, Relearn, Learn’, transmit luni organizatorii, într-un comunicat de presă.
Pe parcursul celor patru zile, 16 – 19 noiembrie, la Târgu Jiu, participanţii vor avea oportunitatea să asiste la zeci de evenimente de învăţare şi dezbatere, sesiuni plenare şi ateliere, mese rotunde şi Summit Talks, ale căror gazde vor fi personalităţi din rândul structurilor publice, ai organizaţiilor neguvernamentale, care au înregistrat contribuţii notabile în dezvoltarea şi implementarea programelor de tineret, şi formatori de opinie din sfera publică.
Evenimentul va reuni peste 350 de lideri ai organizaţiilor neguvernamentale, activişti şi antreprenori, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi centrale şi ai mediului de afaceri.
De asemenea, Summitul Tinerilor 8.0 va găzdui, în data de 18 noiembrie, Gala Tineretului din România în cadrul căreia vă fi anunţat oraşul care va purta titlul’ Capitala Tineretului din România’ în anul 2025. Cele două oraşe care şi-au depus candidatura pentru acest titlu sunt Slobozia şi Vaslui.
Înscrierile la Summitul Tinerilor sunt deschise până pe 18 octombrie, ora 23,59. Materialele necesare pentru desfăşurarea activităţilor, cazarea şi mesele de pe parcursul zilelor din cadrul Summitului Tinerilor 8.0 sunt asigurate de către organizatori. De asemenea, anul acesta bugetul evenimentului permite alocarea unui sprijin pentru decontarea transportului pentru 50 de participanţi.
Summitul Tinerilor este cel mai ambiţios eveniment de învăţare, dezbatere, decizie şi celebrare al mişcării de tineret din România şi este organizat anual în Capitala Tineretului din România de către Guvernanta programului – Consiliul Tineretului din România, Federaţia Tinerilor din Cluj, Grupul PONT şi Banca Comercială Română.
Summitul Tinerilor 8.0 este co-finanţat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+, componentă de participare a tinerilor, şi organizat cu sprijinul co-managerilor ediţiei curente ai programului Capitala Tineretului din România: Federaţia START şi Primăria Târgu Jiu.