Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, lider al PNL, a avut, marţi, o întâlnire cu reprezentanţii Consiliului Investitorilor Străini din România cu care a discutat despre îmbunătăţirea legislaţiei din domeniu, măsurile care vizează reducerea cheltuielilor bugetare, combaterea evaziunii şi eliminarea unor facilităţi fiscale.
‘În linia dialogului cu mediul de afaceri, am avut astăzi o discuţie deschisă şi aplicată cu reprezentanţii Consiliului Investitorilor Străini din România. Printre subiectele pe care le-am abordat au fost implicarea mediului de afaceri în dezvoltarea durabilă a economiei româneşti, identificarea sprijinului pe care îl putem acorda prin îmbunătăţirea legislaţiei din domeniu, măsurile care vizează reducerea cheltuielilor bugetare, combaterea evaziunii şi eliminarea unor facilităţi fiscale, dar şi necesitatea demarării unui dialog permanent cu mediul de afaceri pentru reaşezarea sistemului fiscal pe baze echitabile’, a scris Nicolae Ciucă, pe Facebook.
El a adăugat că la această întâlnire s-a discutat, de asemenea, despre rolul Agenţiei Române de Investiţii şi Comerţ Exterior în identificarea domeniilor strategice în care trebuie investit capitalul străin şi despre metodele de creştere a vizibilităţii acestei instituţii pe care a înfiinţat-o în timpul mandatului său de prim-ministru.
‘Anul trecut, ca o dovadă a încrederii în economia României, totalul investiţiilor străine a fost de aproape 11 miliarde de euro, bani care se reflectă în crearea de noi locuri de muncă, în dezvoltarea infrastructurii şi în creşterea economică a ţarii’, a mai afirmat preşedintele Senatului. AGERPRES / (AS – autor: Dana Piciu, editor: Marius Frăţilă)