Magistraţii Tribunalului Dolj au decis, marţi, ca cei opt bărbaţi implicaţi în scandalul cu violenţe care a avut loc în urmă cu o lună într-un bar din Craiova să facă arest la domiciliu.
Tribunalul Dolj a admis contestaţiile formulate de inculpaţi împotriva hotărârii Judecătoriei Craiova care, pe 10 octombrie, decisese prelungirea arestului preventiv pentru aceştia cu încă 30 de zile.
‘Desfiinţează încheierea atacată şi rejudecând: Respinge propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova de prelungire a măsurii arestului preventiv dispusă faţă de inculpaţii Siclitaru Iulian Florin, Olteanu George Costinel, Ghunaimat Sadi, Pîrvan Alexandru Ionuţ, Bakri Laith, Stănescu Marius Petrişor, Nuţă Marius Daniel şi Olaru (fost Ciulea) Ştefan Radu. (…) Ia măsura arestului la domiciliu faţă de inculpaţi (…) pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 19.10.2023 până la data de 17.11.2023 inclusiv’, se menţionează în soluţia Tribunalului Dolj.
Potrivit deciziei instanţei, inculpaţii nu au voie să părăsească imobilul în care locuiesc efectiv fără permisiunea organului de urmărire penală, trebuie să se prezinte în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, în faţa judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată, ori de câte ori vor fi chemaţi, nu au voie să comunice între ei, dar nici cu cele două victime asupra cărora au comis agresiunile ori cu cei 12 martori.
În urma scandalului cu violenţă izbucnit între mai mulţi tineri care se aflau noaptea într-un club din Craiova, doi dintre cei implicaţi, printre care şi un agent de penitenciar, au ajuns la spital cu politraumatisme şi fracturi prin agresiune fizică.
În spaţiul public au apărut mai multe informaţii din rândul celor implicaţi, potrivit cărora în scandal ar fi fost implicaţi şi poliţişti din cadrul IPJ Dolj, iar agresorii ar fi consumatori de droguri. Reprezentanţii IPJ Dolj au precizat ulterior că în acest scandal nu au fost implicaţi angajaţi din cadrul Inspectoratului, însă în local s-au aflat şi doi poliţişti care au fost audiaţi ca martori. AGERPRES / (AS – autor: Maria Mitrică, editor: Marius Frăţilă)