- ”Apărarea Ucrainei în fața invaziei ilegale a Federației Ruse, precum și viitorul postbelic al statului vecin au fost principalele teme pe care le-am abordat astăzi, în cadrul Forumului ,,Rebuilding Ukraine”, organizat la București.
La mai bine de 600 de zile de la declanșarea invaziei ruse în Ucraina, solidaritatea euro-atlantică este mai importantă ca oricând. Uniunea Europeană și NATO sprijină Ucraina pe toate dimensiunile, iar relația noastră cu Kievul devine tot mai consolidată.
Reafirm admirația mea pentru curajul ucrainenilor și dorința lor de libertate, precum și pentru angajamentul total al conducerii de la Kiev pentru un parcurs european. Ucraina luptă pentru securitatea întregii Europe și, tocmai de aceea, investiția în rezistența acestei țări, precum și transformarea europeană a statului vecin sunt cruciale pe termen lung.
Ne angajăm să susținem Ucraina nu doar în timpul conflictului, ci și în refacerea postbelică și pe drumul său european. România dorește și poate să joace un rol activ în eforturile de reconstrucție a Ucrainei și în transformarea acestei țări.
Ucraina trebuie să câștige nu doar războiul de apărare în care e angajată, dar și pacea, prin aderarea la UE și NATO. Doar așa, victoria ucraineană va fi deplină”, spune Ciucă.
Articolul Ciucă: Ne angajăm să susținem Ucraina nu doar în timpul conflictului, ci și în refacerea postbelică și pe drumul său european apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro