Şase cetăţeni marocani au fost depistaţi în apropierea frontierei cu Ungaria în încercarea lor de a trece ilegal graniţa pe la ‘zona verde’, a informat luni Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea.
Potrivit unui comunicat al ITPF Oradea, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borş i-au descoperit pe cei şase cetăţeni marocani în cursul nopţii, în timp ce se deplasau în grup, pe jos, în direcţia statului vecin.
‘S-a procedat la deplasarea către locul unde se aflau persoanele respective şi la interceptarea acestora. Întrucât nu îşi justificau prezenţa în zonă, cei în cauză au fost conduşi la sediul instituţiei pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor s-a stabilit că grupul era format din şase cetăţeni din Maroc’, menţionează sursa citată.
Poliţiştii de frontieră au demarat cercetări penale pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat. AGERPRES / (AS – autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)