Slovacia a înregistrat o creştere accentuată a numărului de cazuri de COVID-19, cu un record de 1.037 de cazuri noi raportate joi, au informat autorităţile sanitare din această ţară, potrivit DPA. Între timp, numărul total de decese asociate noului coronavirus a ajuns la 57, după înregistrarea altor două joi. Într-un videoclip postat pe Facebook, premierul Igor Matovic a dat vina pe lipsa de disciplină a populaţiei pentru această creştere a numărului de contagieri, în timp experţii în sănătate susţin că guvernul a gestionat greşit criza, potrivit relatărilor apărute în presa locală. Asociaţia naţională a spitalelor – alături de medici şi de restul personalului sanitar – a lansat un apel miercuri, susţinând că Ministerul Sănătăţii nu a comunicat corect cu ei şi a emis recomandări contradictorii. Deşi Slovacia a fost mai puţin afectată de pandemia de COVID-19 în primăvară, de la mijlocul lunii septembrie, numărul cazurilor noi a atins recorduri în majoritatea zilelor.