Patru persoane, între care doi copii, au fost rănite, marţi, după ce un autoturism a lovit o căruţă, accidentul având loc pe DJ 203K, în localitatea buzoiană Robeasca.
‘Din primele date de la faţa locului în timp ce conducea autoturismul dinspre Robeasca spre Moşeşti, un şofer în vârstă de 83 de ani, din Robeasca, a intrat în coliziune cu un atelaj hipo ce se deplasa pe acelaşi sens de mers, condus de către un tânăr de 20 de ani, din Robeasca’, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău.
În urma accidentului, tânărul de 20 de ani şi pasagerii acestuia, respectiv doi minori de 2 şi 4 ani şi o femeie de 23 de ani, toţi din Robeasca, au fost răniţi.
Victimele au fost preluate de ambulanţă şi transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză se va întocmi dosar penal, iar poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.