Ministerul Educaţiei a lansat miercuri în consultare publică Metodologia de organizare a programului ‘Săptămâna verde’.
Una dintre principalele modificări faţă de anul trecut este aceea că părinţii pot decide să susţină financiar activităţile desfăşurate în cadrul programului prin asociaţia de părinţi cu personalitate juridică, cu respectarea prevederilor legale în domeniul financiar, sau pot face demersuri privind atragerea de resurse financiare extrabugetare.
Potrivit documentului, este interzisă şi constituie abatere disciplinară implicarea elevilor sau a personalului din unitatea de învăţământ în strângerea de fonduri de la părinţi şi/sau gestionarea fondurilor asociaţiei de părinţi utilizate în derularea programului ‘Săptămâna verde’.
Programul ‘Săptămâna verde’ are ca scop dezvoltarea atât a competenţelor din curriculumul naţional, cât şi a unor competenţe complementare acestora de investigare inter şi transdisciplinară a realităţii înconjurătoare şi formarea unor comportamente responsabile faţă de mediul înconjurător şi este centrat pe obiectivele de învăţare la vârsta antepreşcolară, respectiv pe nevoile de învăţare ale preşcolarilor şi elevilor, identificate la nivelul unităţii de învăţământ.
‘Programul ‘Săptămâna verde’ are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi se desfăşoară în baza unei planificări, la decizia fiecărei unităţi de învăţământ, conform prevederilor ordinului ministrului Educaţiei privind structura anului şcolar, valabil în anul şcolar respectiv. Programul ‘Săptămâna verde’ nu se derulează simultan cu programul ‘Şcoala altfel’ ‘, se arată în proiect.
În cadrul programului ”Săptămâna verde” se realizează activităţi educaţionale care contribuie la prevenirea schimbărilor climatice şi la protejarea mediului.
În perioada alocată programului ‘Săptămâna verde’ se pot desfăşura activităţi educaţionale precum: lecţii în natură, dezbateri, jocuri de rol, fotografie vorbită, exerciţii de construcţie participativă a unor scenarii de viitor, vizionări de documentare, experimente, biblioteci vii, teatru forum, teatru legislativ, proiecte de servicii în folosul comunităţii, ateliere, voluntariat, expediţii şi excursii în parcuri naturale şi arii protejate, fără a se limita la acestea.
Totodată, cadrele didactice şi partenerii au acces la o platformă dedicată educaţiei pentru schimbări climatice şi pentru mediu (https://www.saptamanaverde.edu.ro/ro). Platforma cuprinde o bibliotecă digitală cu resurse educaţionale pe teme de mediu şi climă, exemple şi oferte de activităţi, o hartă interactivă a disponibilităţilor de cazare gratuită din ariile naturale protejate, exemple cu privire la orarul şi proiectarea activităţilor, precum şi la evaluarea acestora.
‘Activităţile din cadrul programului ‘Săptămâna verde’ se pot realiza în unitatea de învăţământ sau în afara acesteia, respectându-se prevederile legale cu privire la siguranţa preşcolarilor/elevilor pe durata activităţii respective. Orice deplasare în afara unităţii de învăţământ trebuie să aibă un caracter educativ. Nu sunt permise deplasări ale preşcolarilor/elevilor pe durata întregului program (5 zile sau mai mult). Sunt interzise deplasările în afara localităţii care presupun costuri pentru care unitatea de învăţământ nu a identificat surse de finanţare’, mai prevede metodologia pusă în consultare.