AcasăStiri generaleArgeş: ISU anunţă că Punctul de lucru temporar de la Cota 2000...

Argeş: ISU anunţă că Punctul de lucru temporar de la Cota 2000 – Transfăgărăşan şi-a încetat activitatea

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş a anunţat, joi, că Punctul de lucru temporar care funcţiona de patru luni la Cota 2000, pe Transfăgărăşan, şi-a încetat activitatea.

‘Acesta a fost încadrat cu un echipaj format din paramedici SMURD şi o ambulanţă de tip B2, pentru a asigura primul ajutor calificat, iar în aproximativ patru luni de la operaţionalizare, salvatorii au gestionat 65 de misiuni’, au transmis reprezentanţii ISU Argeş.

Conform aceleiaşi surse, 23 de misiuni au fost urgenţe medicale, 10 – accidente rutiere, 29 – monitorizări ale zonelor în care şi-au făcut prezenţa animalele sălbatice, iar trei au fost alte tipuri de intervenţii.

ISU Argeş precizează că operaţionalizarea Punctului de lucru s-a realizat în parteneriat cu Serviciul Public Judeţean Salvamont Argeş, cu sprijinul Consiliului Judeţean Argeş şi al Instituţiei Prefectului. Obiectivul a fost asigurarea intervenţiei operative în situaţiile de urgenţă medicală pe DN 7C – Transfăgărăşan, inclusiv în zona judeţului Sibiu, în colaborare cu ISU Sibiu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks