Cea de-a VI-a ediţie a Galei Corneliu Coposu se va desfăşura la Chişinău, pe 10 şi 11 noiembrie, printre invitaţii speciali numărându-se scriitoarea Ana Blandiana şi pianistul Cătălin Răducanu.
Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, evenimentul principal este programat la Sala cu Orgă, edificiu istoric şi de prestigiu, care a fost inaugurat în anul 1901 şi reabilitat recent cu sprijinul Guvernului României.
Evenimentele dedicate personalităţii marelui om politic vor debuta la 1 noiembrie cu deschiderea expoziţiei ‘Corneliu Coposu, o viaţă întreagă pentru principii şi valori’, la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, aceasta putând fi vizitată până în 30 noiembrie.
Vor urma, în 10 noiembrie, o dezbatere despre istorie, memorie şi valori comune la Universitatea Pedagogică de Stat ‘Ion Creangă’ şi o lansare de carte la Librăria Cărtureşti din incinta Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei.
Pe 11 noiembrie, sunt programate prezentarea proiectului Complexului muzeal în aer liber în memoria victimelor represiunilor politice şi Gala Corneliu Coposu la Sala cu Orgă din Chişinău.
”Ediţia acestui an a Galei Corneliu Coposu, pe lângă premiile care vor fi oferite tinerilor câştigători, are ca invitat special pe cunoscuta şi îndrăgita scriitoare Ana Blandiana şi se va bucura de prezenţa pianistului Cătălin Răducanu, care va susţine un concert extraordinar. În plus, acest moment unic mai are un impact deosebit de important pentru Republica Moldova: sumele strânse în urma evenimentului vor fi folosite pentru a susţine amenajarea unicului Complex muzeal în aer liber în memoria victimelor represiunilor politice, care se dezvoltă în satul Mereni, raionul Anenii Noi”, transmit reprezentanţii Fundaţiei Corneliu Coposu.
Acest muzeu în aer liber reprezintă un element unic de patrimoniu şi memorie colectivă a Republicii Moldova, un spaţiu de comunicare şi de educaţie morală pentru tineri.
Toate aceste evenimente sunt organizate de Fundaţia Corneliu Coposu în colaborare cu Fundaţia Hanns Seidel, Ambasada României în Republica Moldova, Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Universitatea Pedagogică de Stat ‘Ion Creangă’, Fundaţia Academia Civică, Complexul muzeal în aer liber în memoria victimelor represiunilor politice, Fundaţia Culturală Memoria, Sala cu Orgă, Muzeul Ororilor Comunismului în România, Festivalul de Film şi Istorii Râşnov, Asociaţia Foştilor Deportaţi şi Deţinuţi Politici din Moldova, Primăria Mereni, Casa Memorială ‘Iuliu Maniu’, Bădăcin, Genesis, Asociaţia Naţională a Tinerilor Istorici din Moldova, Librăria Cărtureşti.