Procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al DNA au depus, la Tribunalul Argeş, o solicitare de prelungire a arestării preventive în cazul primarului oraşului Mioveni, Ion Georgescu.
Potrivit informaţiilor de pe portalul instanţelor de judecată, cererea procurorilor va fi analizată miercuri, 1 noiembrie.
Tribunalul Argeş a admis, pe 5 octombrie, propunerea procurorilor Serviciului Teritorial Piteşti al DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a lui Ion Georgescu.
Potrivit DNA, Ion Georgescu fusese reţinut anterior pentru trafic de influenţă.
„În toamna anului 2022, suspectul Georgescu Ion (…) ar fi acceptat de la o persoană (martor în cauză) promisiunea remiterii unei sume de 30.000 euro, din care ar fi primit, în luna decembrie 2022, o primă tranşă de 10.000 euro, pentru a-şi exercita influenţa pe care ar fi pretins că ar avea-o asupra unor factori decidenţi din conducerea Spitalului Orăşenesc Mioveni, pentru ca aceştia să dispună angajarea unei rude a martorului pe un post de medic. Restul banilor urmau să fie remişi primarului, conform înţelegerii, după încadrarea efectivă a persoanei respective în unitatea medicală. Deoarece până în prezent primarul nu ar fi reuşit să-şi ţină ‘promisiunea’ făcută martorului, acesta din urmă i-ar fi cerut suspectului să-i restituie suma de 10.000 euro remisă anterior”, preciza DNA.
Conform sursei menţionate, în acest context, pe 4 octombrie, în sediul primăriei oraşului Mioveni, Georgescu i-ar fi remis martorului suma de bani menţionată, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii.
Prefectul judeţului Argeş, Radu Perianu, a decis, pe 6 octombrie, suspendarea mandatului primarului oraşului Mioveni, în urma arestării preventive.
Sursa AGERPRES
Articolul DNA prelungește arestul preventiv pentru primarul din Mioveni acuzat de trafic de influență apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro